TehnoȘtiri

REDAREA VEDERII CU AJUTORUL UNUI OCHI BIONIC

(c) BBC Science Focus Magazine

Chirurgii din cadrul Moorfields Eye Hospital au implantat cu succes un microcip sub retina unei paciente în vârstă de 88 de ani, care suferea de orbire la nivelul ochiului stâng.

Pacientul este primul din Marea Britanie căruia i-a fost implantat dispozitivul, care, în prezent, este în stadiul de studii clinice în toată Europa. Tehnologia are ca scop restabilirea parțială a vederii în cazul persoanelor care suferă de atrofie geografică, o formă avansată de degenerescență maculară uscată legată de vârstă (AMD), care poate avea efecte devastatoare asupra vederii.

Afecțiunea este progresivă și afectează aproximativ 7% dintre persoanele cu vârste de peste 80 de ani. În prezent, nu există tratamente eficiente în acest sens.

„Sunt încântată să fiu prima persoană care primește acest implant, de perspectiva de a mă bucura din nou de hobby-urile mele și sper cu adevărat că și mulți alții vor beneficia de asta”, a declarat beneficiara.

Procedura implică introducerea chirurgicală a unui microcip cu latura de 2 mm sub centrul retinei unui pacient și utilizarea unei perechi de ochelari video speciali, care sunt conectați la un computer ce este purtat la nivelul taliei.

Cipul transmite computerului datele vizuale înregistrate de ochelari, care utilizează algoritmi pe bază de inteligență artificială pentru a le procesa și apoi instruiește ochelarii să se concentreze pe obiectul principal din imagine.

După aceea, ochelarii transmit aceste date înapoi către cip, care le transformă într-un semnal electric. Acest semnal trece apoi prin celulele retiniene și celulele optice în creier, unde este interpretat ca o imagine naturală.

Pacientul ar trebui să poată vedea un semnal după o perioadă cuprinsă între patru și șase săptămâni de la introducerea cipului. Din acel moment, beneficiarii trec printr-un program de reabilitare pentru a învăța cum să-și folosească vederea recent restaurată.

„Acest dispozitiv revoluționar oferă speranța restabilirii vederii persoanelor care au orbit din cauza atrofiei geografice. Succesul acestei operații și informațiile colectate prin acest studiu clinic vor oferi dovezi pentru a determina adevăratul potențial al tratamentului”, a declarat Mahi Muqit, chirurg consultant vitreoretinian în cadrul Moorfields Eye Hospital și lector onorific clinic în cadrul Institutului de Oftalmologie al UCL.