TehnoȘtiri

ROBOTUL CARE A EFECTUAT O INTERVENȚIE CHIRURGICALĂ ÎN MOD AUTONOM

(c) Jiawei Ge

Un robot a efectuat cu succes o intervenție chirurgicală, denumită laparoscopie, pe un intestin de porc, iar cea mai mare parte a operației a fost realizată în mod autonom. Aceasta reprezintă o premieră mondială, despre care oamenii de știință au declarat faptul că este un pas semnificativ către testele pe oameni.

Deși părți mici ale operațiunilor umane sunt adesea automatizate, ele tind să se concentreze asupra zonelor rigide ale corpului, care nu își schimbă forma, precum oasele. De asemenea, roboții controlați în întregime de chirurgi umani devin din ce în ce mai des întâlniți.

Justin Opferman și colegii acestuia din cadrul Universității Johns Hopkins din Maryland au programat un robot similar pentru a efectua o anastomoză intestinală, adică unirea a două capete ale intestinului după îndepărtarea unei secțiuni, cu intervenție umană limitată.

Robotul a efectuat operația pe patru porci, realizând în total 86 de copci. Robotul a efectuat cusătura în mod autonom în 66% din cazuri, acesta necesitând uneori o ghidare manuală în poziție înainte de a încerca din nou cusătura.

Atunci când țesuturile au fost examinate la o săptămână după operație, rezultatele au fost comparabile cu cele obținute de chirurgii umani. Operația este deosebit de sensibilă deoarece orice scurgere poate provoca complicații catastrofale.

Același grup de cercetători a programat un robot pentru a efectua operația pe o serie de porci în anul 2016 prin tragerea intestinului în afara cavității corpului înainte de a-l sutura. De data aceasta, robotul a finalizat cu succes sarcina în interiorul abdomenului printr-o deschidere mică. Această operațiune este mult mai dificilă, deoarece organele se mișcă pe măsură ce animalul respiră.

„Odată ce deschideți corpul, totul se mișcă în interiorul pacientului, astfel încât să nu puteți planifica fiecare pas din timp. Dacă operația este realizată pe țesuturi moi, precum intestinele, de îndată ce sunt atinse, ele se deplasează. Așadar, pentru a duce la sfârșit intervenția, planul robotului trebuie să fie actualizat în mod constant”, a declarat Opferman.

Software-ul personalizat a controlat robotul în timpul suturii folosind imagini provenite de la o cameră 3D, care a fost plasată pe brațul robotului cu scopul de a detecta adâncimea și a mapa aspectul în schimbare din interiorul abdomenului. Deși cercetătorii au folosit un robot medical standard, produs de compania Kuka, ei sunt de părere că software-ul lor ar putea rula pe orice mașină comparabilă.

Opferman a declarat faptul că deși studiul este primul pas către o intervenție chirurgicală complet autonomă pe oameni, acest obiectiv este probabil la câteva decenii distanță. Pe măsură ce tehnologia progresează, echipa va învăța robotul să efectueze porțiuni din ce în ce mai mari ale operației, precum deschiderea și închiderea cavității, până când acesta va putea fi capabil să execute întreaga procedură. „Testele în care roboții efectuează o parte a intervenției chirurgicale pe oameni ar putea începe în cinci ani”, a adăugat acesta.