TehnoȘtiri

DEZVOLTAREA URMĂTOAREI GENERAȚII DE TELEVIZOARE

(c) EDMON DE HARO

Timp de mai bine de un deceniu, panourile OLED (organic light-emitting diode) au fost folosite datorită calității superioare a imaginilor produse. Acest lucru se datorează faptului că acestea produc nuanțe de negru profund, oferă unghiuri largi de vizualizare și au o gamă mare de culori. Totuși, în ultimul timp, tehnologiile QD (quantum dot), care stau la baza televizoarelor LCD, mai accesibile, au avansat foarte mult în ceea ce privește acuratețea culorilor și luminozitatea maximă.

În anul 2022, aceste două tehnologii rivale vor fuziona. Deși numele tehnologiei rezultate este încă în dezbatere, termenul QD-OLED pare să fie alegerea potrivită. Cu toate acestea, reprezentanții companiei Samsung au venit cu versiune proprie a acestei tehnologii, pe care au denumit-o QD Display.

În cazul unui televizor LCD, toate diodele LED de fundal (sau cel puțin o mare parte dintre acestea) sunt pornite în mod simultan. Imaginea este creată prin filtrarea luminii respective cu ajutorul unui număr mare de pixeli individuali. Din păcate, acest proces de filtrare nu este perfect, o parte din lumină ajungând și în unele zone în care ar fi trebuit să existe doar negru.

În cazul afișajelor OLED, diodele roșii, verzi și albastre, care alcătuiesc un pixel, emit lumină și sunt pornite numai atunci când este necesar. Astfel, pixelii stinși creează o zonă perfect neagră, iar pixelii aprinși pot fi rulați la putere maximă, permițând niveluri de contrast impresionante.

Dezavantajul tehnologiei OLED este reprezentat de faptul că diodele colorate se degradează în timp, fenomenul provocând un efect denumit „burn-in”. Aceste modificări se produc în mod diferit pentru diodele roșii, verzi și albastre. Degradarea afectează capacitatea generală a unui panou de a reproduce culorile cu precizie, determinând apariția imaginilor „fantomă” acolo unde conținutul static este afișat frecvent.

Fuzionarea tehnologiilor QD și OLED are un efect benefic. Quantum dot-urile, adică nanoparticule din material semiconductor, absorb fotonii și folosesc ulterior acea energie pentru a emite lumină cu o lungime de undă diferită. În cazul unui afișaj QD-OLED, toate diodele emit lumină albastră. Pentru a obține culorile roșu și verde, diodele corespunzătoare sunt acoperite cu strat de QD roșii sau verzi. Rezultatul este un ecran subțire, cu o gamă largă de culori, care rămâne precis în timp. De asemenea, noua tehnologie prezintă niveluri excelente de negru, unghiuri largi de vizualizare și o eficiență energetică îmbunătățită atât față de afișajele OLED, cât și de cele LCD.

În spatele acestei tehnologii revoluționare se află compania Samsung. Totuși, există și alte companii care doar au publicat articole și au demonstrat abordări similare. Samsung va produce aceste ecrane, deoarece deține toată tehnologia necesară. Având atât tehnologia OLED, cât și expertiza QD, compania are un avantaj major față de ceilalți producători de QD-display.

Reprezentanții companiei Samsung au anunțat pentru prima dată lansarea televizoarelor QD-OLED în anul 2019. Totuși, data lansării a fost amânată de câteva ori. În acest moment, Samsung poate produce maximum 30.000 de panouri QD-OLED pe lună.

Din păcate, ca și în cazul oricărei noi tehnologii de afișare, există provocări asociate cu dezvoltarea și comercializarea acesteia.

În primul rând, modelarea straturilor QD și protejarea lor este complicată. Spre deosebire de ecranele LCD cu QD (denumite, în mod obișnuit, QLED), în care QD-urile roșii și verzi sunt dispersate uniform într-o peliculă de polimer, tehnologia QD-OLED necesită ca straturile QD să fie modelate și aliniate cu OLED-urile din spatele lor. Acest lucru este complicat de realizat. Având în vedere acest lucru, este posibil ca Samsung să utilizeze imprimarea cu jet de cerneală, o abordare care reduce deșeurile de material QD.

O altă problemă este scurgerea de lumină albastră prin straturile QD roșii și verzi. Scurgerile de doar câteva procente ar putea avea un efect semnificativ asupra experienței de vizionare, acestea având  ca rezultat producerea de culori șterse. În cazul în care straturile QD roșii și verzi nu realizează întreaga absorbție a luminii albastre, ar fi necesar implementarea unui strat suplimentar de blocare a acestei lumini. Totodată, această operațiune prezintă un nivel ridicat de complexitate și costuri suplimentare.

O altă provocare este reprezentantă de faptul că OLED-urile albastre se degradează mai repede decât cele roșii sau verzi. Această degradare nu va provoca schimbări de culoare la fel de severe ca în cazul afișajelor OLED tradiționale, chiar dacă cele trei culori se bazează pe OLED-uri albastre. Cu toate acestea, luminozitatea va scădea în timp.

În prezent, televizoarele OLED sunt, de obicei, cea mai scumpă opțiune. Chiar dacă procesul de realizare simplifică oarecum stratul OLED (pentru că este nevoie doar de diode albastre), ecranele cu afișaj QD-OLED vor fi fel de costisitoare. Din cauza numărului mare de QD-uri utilizate, a pașilor de modelare și a filtrării speciale necesare, afișajele QD-OLED ar putea fi mai scumpe decât cele OLED tradiționale și mult mai costisitoare decât televizoarele LCD cu purificare cuantică a culorilor. Prețul estimat al acestor televizoare este de aproximativ 5.000 de dolari, iar acestea se vor pune în vânzare la sfârșitul anului 2022.

În cadrul CES 2022, expoziția anuală de electronice de larg consum care a avut loc în Las Vegas, trei companii au anunțat produse care încorporează tehnologia QD-OLED și care folosesc hardware-ul de afișare Samsung. Deși compania Samsung a prezentat un televizor QD-Display cu diagonala de 65 de inci, Alienware a introdus un monitor de gaming, iar Sony a lansat două televizoare Bravia XR A95K, prețul estimativ nu a fost anunțat pentru niciunul dintre aceste dispozitive.