TehnoȘtiri

DE CE AU VENELE CULOAREA ALBASTRĂ?

(c) BBC science Focus Magazine

Culoarea sângerului este dată de celulele roșii din sânge, care conțin hemoglobină. Acestea sunt molecule bogate în fier, care devin roșu aprins atunci când transportă oxigen și vișinii atunci când sunt dezoxigenate. Cu toate acestea, venele au o culoare albastră. Acest lucru se datorează faptului că diferitele culori ale luminii au lungimi de undă distincte, așadar, acestea sunt absorbite și reflectate diferit atunci când ajung în contact cu pielea.

(c) BBC Science Focus Magazine

Lumina roșie are o lungime de undă foarte mare, astfel încât aceasta poate traversa prin piele relativ ușor și poate fi absorbită de hemoglobina din sânge. Pe de altă parte, lumina albastră are o lungime de undă mult mai mică și, prin urmare, este reflectată în mare parte de piele. Asta înseamnă că lumina care ajunge la ochi va conține mai multe lungimi de undă specifice culorii albastre decât a radiației roșii, ceea ce face ca venele să pară albastre în comparație cu pielea din jur.

Prin acționarea unei lumini roșii sau infraroșii asupra pielii, medicii pot localiza o venă pentru a administra o injecție. În mod similar, cluburile de noapte folosesc uneori lumini albastre în toalete pentru a descuraja consumul de droguri intravenoase, făcând dificilă observarea venelor prin piele.