TehnoȘtiri

SISTEMUL IA CARE ANALIZEAZĂ TERMENII ȘI CONDIȚIILE DOCUMENTELOR

(c) Anna Berkut

Aproape nici o persoană nu citește acordurile lungi și complicate privind termenii și condițiile (T&C) care se regăsesc pe site-uri web și în cadrul aplicațiilor. Totuși, în prezent a fost creat un sistem pe bază de inteligență artificială (IA) care poate alege elementele importante pentru un anumit individ.

Aceste documente legale sunt foarte impenetrabile; în urma unui studiu realizat în anul 2019 pe 500 de site-uri web populare s-a constatat faptul că 99% dintre acestea necesită o vârstă de citire peste cea a unei persoane obișnuite din SUA.

În încercarea de a atenua această problemă, Jason Hong și colegii acestuia din cadrul Universității Carnegie Mellon din Pennsylvania au instruit un model de învățare automată pentru a evidenția clauze importante cărora utilizatorii ar putea dori să le acorde atenție. În primul rând, cercetătorii au preluat 1551 de declarații T&C de pe 27 de site-uri web de cumpărături. După aceea, echipa de cercetare a împărțit documentele în peste 200.000 de perechi de propoziții.

Echipa le-a cerut oamenilor să se uite la o pereche de propoziții și să le claseze în funcție de importanță. Oamenii au ales termenii care definesc drepturile consumatorilor de a returna, repara sau înlocui articolele și capacitatea de a obține rambursări sau de a cumpăra articole cu ajutorul unui credit ca fiind clauze importante. De asemenea, informațiile legate de taxe au fost considerate utile.

După aceea, cercetătorii au introdus această listă într-un model de învățare automată, antrenându-l să caute clauze importante. „Sistemul bazat pe inteligență artificială a avut o precizie de 92% în a evidenția informațiile importante din declarațiile T&C pe care le-a primit. Totuși, acesta a avut dificultăți atunci când a întâlnit propoziții care foloseau cuvântul „nu”. Este ceva cu adevărat banal pe care noi, ca oameni, îl putem înțelege. Din păcate, dacă exista ceva de genul „Nu vom percepe rambursări” versus „Vă vom taxa”, sistemul le clasifică adesea ca fiind la fel”, a declarat Hong.

„Acest experiment face ceea ce mulți au încercat să realizeze de-a lungul anilor, și anume să „clarifice” lucrurile pentru oameni. Totuși, această abordare nu rezolvă principala problemă: declarațiile T&C sunt atât de dictatoriale încât consimțământul semnificativ online în contextul consumatorului nu există. În loc să încercăm să evidențiem frazele „importante”, adică acelea la care să fim atenți, ar trebui să cerem drepturi mai bune pentru utilizatori”, a declarat Lilian Edwards din cadrul Universității Newcastle, Marea Britanie.