Orice copil îți poate spune că Moș Crăciun vine de la Polul Nord, dar povestea lui este mult mai lungă și mai fantastică decât ocolul Pământului pe care îl realizează în fiecare an, în noaptea de Crăciun.
Strămoșul Moșului american modern s-a născut în zona Mediteraneană, în timpul Imperiului Roman. Legenda lui s-a extins în nordul Europei, ajungând treptat în toată lumea.
Dar cine este acest strămoș al lui Moș Crăciun și cum a evoluat pe parcursul timpului?
Voiosul Moș Nicolae?
În fiecare zi de 6 decembrie, credincioșii sărbătoresc ziua Sfântului Nicolae, peste tot în lume. Imaginile cu el variază, dar niciuna nu îl reprezintă ca fiind un bătrân cu obrajii roșii și barba albă. Una dintre cele mai convingătoare înfățișări ale lui Moș Nicolae, care a trăit între secolele III – IV, a fost creată folosind o tehnică modernă de reconstrucție a feței.
Dezbaterile asupra locului în care se află rămășițele episcopului grec continuă și astăzi, dar se crede că oasele Sfântului Nicolae au fost furate de marinarii italieni, în secolul al XI – lea și duse în cripta Bazilicii Sfântului Nicolae, de pe coasta sud-estică a Italiei. Când cripta a fost reparată, în anul 1951, craniul și oasele sfântului au fost fotografiate cu raze X și au fost luate mii de măsurători detaliate.
Caroline Wilkinson, o antropoloagă de la Universitatea Manchester din Anglia, a folosit datele obținute și un program de simulare pentru a crea o reconstrucție modernă a Sfântului Nicolae. Wilkinson i-a dat o față omenească Moșului și s-a dovedit că acesta avea nasul rupt, probabil din cauza persecuțiilor creștine din timpul împăratului roman Dioclețian.
(c)KONICA MINOLTA DIGITAL CAMERA
O mare parte a muncii ei este subiect de interpretare. Dimensiunea și forma mușchilor faciali care acopereau cândva craniul, trebuie să fie deduse, iar forma craniului a fost recreată din date 2D. Artiștii au adăugat detalii bazate pe cele mai bune presupuneri, incluzând piele tonifiată cu măsline – comună printre grecii mediteraneeni, ochi căprui și păr gri, precum un bătrân de 60 de ani.
Wilkinson a spus în lungmetrajul BBC Two al proiectului intitulat „Fața reală a Moșului”, următoarele: „Este inevitabil să nu pierdem anumite detalii, pe care le-ai obține lucrând cu fotografii, dar credem că aceasta este cea mai bună versiune la care se poate ajunge vreodată”.
De la episcop la dăruitor de cadouri
Cum s-a transformat Sfântul Nicolae într-un dăruitor de cadouri? Sfântul a fost un grec, născut spre finalul secolului al III – lea, în jurul anului 280. El a devenit episcopul micului oraș roman, Myra. Nicolae nu era nici gras, nici vesel, dar și-a dezvoltat o reputație ca apărător înflăcărat al doctrinei bisericești din timpul Marii Persecuții, care s-a petrecut în anul 303, când Bibliile au fost arse, iar preoții erau puși fie să renunțe la creștinism, fie să aleagă moartea.
Nicolae a sfidat aceste edicte și a petrecut mulți ani în închisoare, până când împăratul roman Constantin a încheiat persecuțiile creștine în anul 313, prin Edictul de la Milano. Faima lui Nicolae a durat mult după moartea sa (pe 6 decembrie, la mijlocul secolului al IV – lea, în jurul anului 343), deoarece a fost asociat cu multe miracole, iar respectul pentru el continuă și în ziua de astăzi, independent de conexiunea sa cu Crăciunul. El este protectorul mai multor tipuri de oameni, de la orfani, la marinari și până la prizonieri.
Nicolae s-a afirmat printre sfinți, deoarece era ocrotitorul multor grupuri. Istoricul Gerry Bowler, autorul lucrării „Enciclopedia Crăciunului”, de la Universitatea Manitoba, explică că în jurul anului 1200, Nicolae a devenit cunoscut ca ocrotitor al copiilor și aducătorul cadoului magic, datorită a două povești importante din viața lui.
În cea mai cunoscută poveste, trei fete tinere sunt salvate de la o viață de prostituție, când tânărul Episcop Nicolae a trimis în secret trei saci de aur către tatăl lor îndatorat, care puteau fi folosiți pentru zestrea lor.
Bowler spune că: „Cealaltă poveste nu este atât de bine cunoscută acum, dar era extrem de cunoscută în Evul Mediu”. Nicolae a intrat într-un han al cărui proprietar omorâse trei băieți și pusese trupurile lor dezmembrate în butoaiele din subsol. Episcopul nu numai că a simțit crima, dar a și înviat victimele. „Acesta este unul dintre lucrurile care l-au făcut sfântul ocrotitor al copiilor”.
Pentru câteva sute de ani, aproximativ de la 1200 până la 1500, Sfântul Nicolae era aducătorul neîntrecut de cadouri și motivul de toast al sărbătorilor care aveau loc în jurul zilei de 6 decembrie. Sfântul a preluat unele caracteristici de la zeitățile europene, precum zeul roman Saturn sau scandinavul Odin, care au barbă albă și puteri magice, precum zborul. De asemenea, el s-a asigurat că băieții și fetițele spun rugăciuni și că au un comportament bun.
După ce Reforma Protestantă a început în anul 1500, sfinții precum Nicolae au început să dispară din cultura Europei nordice. Bowler spune că: „Asta era problematic”. „Încă vă iubiți copiii, dar cine le va aduce cadouri acum?”
Bowler spune că, în multe cazuri, această datorie i-a revenit copilului Iisus, iar data a fost mutată de Crăciun, în loc sa fie pe 6 decembrie. Bowler a subliniat că: „Capacitatea copilului de a căra este limitată, iar el nu este nici foarte înspăimântător”. „Așa că Lui Hristos I se dădea adesea un ajutor pentru a transporta cadourile, dar putea și să sperie copiii neascultători.”
Unele dintre aceste personaje germanice erau bazate pe înfățișarea lui Nicolae, nu ca un sfânt, ci ca un bătăuș amenințător, precum Ru-klaus (Nicolae Bătăușul), Aschenklas (Nicolae Cenușiul) sau Pelznickel (Nicolae Furiosul). Aceste personaje se așteptau la un comportament bun, iar în caz contrar, copiii erau forțați să sufere consecințe: biciuieli sau răpiri. Deși aceste caracteristici ale bătrânului vesel și roșu nu i se potrivitesc, acestea vor ajuta în dezvoltarea lui Moș Crăciun pe care îl știm astăzi.
Venirea în America
În Olanda, copiii și familiile au refuzat să renunțe la Sfântul Nicolae. Ei l-au adus cu ei pe Sinterklaas, în coloniile din Lumea Nouă, unde legendele despre obraznicul și înfricoșătorul aducător de cadouri german erau vii.
Crăciunul american timpuriu nu era la fel ca în sărbătorile moderne. Sărbătoarea era evitată în Noua Anglie, iar în alte zone devenise puțin ca Saturnalia păgână, care era cândva zi calendaristică. Bowler spune că: „Era sărbătorită ca un fel de ieșire, plină de alcool, într-o comunitate unde erau adesea scandaluri”. „Așa devenise și în Anglia. Nu exista în mod particular un aducător magic de cadouri”.
Apoi, la începutul secolului al XIX – lea, totul s-a schimbat mulțumită unor poeți și scriitori care s-au chinuit să facă Crăciunul o sărbătoare de familie, renăscându-l și refăcându-l pe Sfântul Nicolae.
Cartea lui Washington Irving, publicată în 1809, Istoria New York-ului de Dietrich Knickerbocker, îl înfățișa pe Nicolae ca fiind un fumător de pipă care zboară pe deasupra acoperișurilor, într-un vagon, ducând cadouri fetelor și băieților cuminți și întrerupătoare celor răi.
În 1821, un poem ilustrat anonim, intitulat „Prietenul Copiilor”, a mers mult mai departe în șlefuirea Moșului modern și l-a asociat cu Crăciunul.
Bowler afirmă că: „Aici avem, într-un final, înfățișarea lui Moș Crăciun”. „Ei au luat obiceiul magic de a dărui cadouri al Sfântului Nicolae, l-au golit de orice caracteristică religioasă și l-au îmbrăcat în hainele acelor dăruitori de cadouri pletoși din cultura germană”.
Acest personaj aducea cadouri copiilor cuminți, dar purta cu el și o nuia, despre care poemul spune că era dată părinților pentru a fi folosită asupra copiilor neascultători. Vagonul subțire al Moșului era tras de un singur ren, dar atât șoferul, cât și echipa vor suferi o transformare completă în următorul an.
În 1822, Clement Clarke Moore a scris „O vizită a lui Moș Nicolae”, cunoscută astăzi sub denumirea de „Noaptea de dinaintea Crăciunului”, pentru cei șase copii ai săi, fără intenția de a contribui la fenomenul „Moș Crăciun”. A fost publicată anonim în următorul an, iar până în ziua de astăzi, se știe că Moșul cel vesel zboară cu o sanie trasă de opt reni.
Bowler spune că: „Acesta s-a răspândit rapid”. Deoarece poemul este familiar, acesta lasă loc imaginației, iar în secolul al XIX – lea, Moșul apare în haine diferit colorate, în mărimi diferite și într-o varietate de înfățișări. Bowler menționează că: „Eu am o pictură minunată cu el, care arată exact ca George Washington călărind o coadă de mătură”.
Până la sfârșitul secolului al XIX – lea, imaginea lui Moș Crăciun a devenit standardizată: un adult în toată regula, îmbrăcat în roșu cu blăniță albă, care se aventurează de la Polul Nord într-o sanie trasă de reni și este atent la comportamentul copiilor.
Fața veselă, dolofană și bătrână a Moșului a fost creată în mare parte de Thomas Nast, un mare caricaturist politic, într-o eră în care a fost descris de mulți.
Odată ce a fost bine stabilit, Moșul nord-american a migrat înapoi în Europa, înlocuindu-l pe Moșul înfricoșător și adoptând nume locale precum „Père Noël” (Franța) sau Father Christmas (Marea Britanie). Bowler spune că: „Ce a făcut el este asemănător cu îmblânzirea caracterelor din poveștile cu zâne ale fraților Grimm”.
Problemele lui Moș Crăciun
Deși, fără îndoială, Moș Crăciun reprezintă binele, acesta continuă să creeze controverse.
În Rusia, Moș Crăciun a intrat în conflict cu Josef Stalin. Înainte de Revoluția Rusească, Bunicul Înghețat (Ded Moroz) era un personaj favorizat de Crăciun. Bowler afirmă: „Când s-a format Uniunea Sovietică, comuniștii au anulat sărbătoarea de Crăciun și dăruitorii de cadouri”.
Bowler a mai adăugat că: „În 1930, când Stalin a avut nevoie de suport, a permis reapariția Bunicului Înghețat, dar nu ca un dăruitor de cadouri de Crăciun, ci ca un dăruitor de Noul An. Încercările de a înlocui Crăciunul în Rusia au fost nereușite, la fel cum sovieticii au încercat să răspândească o versiune a Bunicului Înghețat, îmbrăcat complet în albastru pentru a evita asemănările cu Moșul din Europa.
Bowler explică că: „Oriunde au mers dupa al doilea Război Mondial, sovieticii au încercat să înlocuiască dăruitorii nativi de cadouri în locuri precum Polonia sau Bulgaria”. „Dar oamenii locali s-au abținut până la distrugerea Uniunii Sovietice din 1989 și s-au întors la propriile lor tradiții”.
Moș Crăciun a rămas o figură politică în lume. Trupele americane au răspândit versiunea lor a omului vesel, imediat după cel de-al doilea Război Mondial, acesta fiind un simbol al generozității americane, în reconstruirea terenurilor avariate în timpul războiului.
În zilele noastre, oameni din mai multe națiuni îl văd pe Moș Crăciun cu ochi răi, deoarece joacă un rol în răspândirea religiei. Uneori acesta este respins deoarece nu este local. Bowler spune că: „În locuri ca Republica Cehă, Olanda, Austria și America Latină, acesta este respins, deoarece națiunile încearcă să prezerve propriul lor dăruitor de cadouri și obiceiuri și să le protejeze de Moșul nord-american”.
Astfel de eforturi nu par să oprească interesul din ce în ce mai mare pentru Moș Crăciun, dar organizatorii îl pot salva de la câteva opriri din programul său încărcat din timpul Ajunului de Crăciun.