TehnoȘtiri

DEZVOLTAREA UNUI MATERIAL CARE ÎȘI POATE SCHIMBA CULOAREA ÎN FUNCȚIE DE MEDIU

(c) Xuesong Jiang

Multe materiale de camuflaj sunt limitate de problemele de alimentare sau de necesitatea unor senzori externi, care înregistrează videoclipuri cu ceea ce se află în spatele obiectului ce urmează să fie ascuns și le afișează în fața acestuia. Un nou material, inspirat de caracatițe și calmari, utilizează o lanternă cu infraroșu, care este îndreptată către un obiect pentru ca acesta să se potrivescă cu împrejurimile.

Xuesong Jiang și colegii acestuia din cadrul Universității Shanghai Jiao Tong din China au creat materialul folosind două straturi cu rate de expansiune termică diferite. Primul strat este infuzat cu pigmenți de diferite culori, iar cel de-al doilea are aceeași culoare ca fundalul.

Atunci când materialul este rece, straturile au tensiuni diferite, ceea ce face ca la suprafață să se formeze mici ondulații și cute. Lumina care ajunge pe suprafață încălzește straturile, făcându-le să se extindă cu viteze diferite și să elimine cutele formate anterior.

Crearea și eliminarea acestor ondulații permite controlul culorii oricărei lumini reflectate. În starea stratului încrețit, este reflectat un spectru mixt de culori, dar când materialul devine neted, culoarea reflectată se potrivește cu fundalul și orice obiect acoperit cu acel material se camuflează.

Datorită faptului că sistemul nu folosește senzori sau energie electrică, cercetătorii sunt de părere că acesta ar putea fi utilizat pentru a crea uniforme de camuflaj adaptive la prețuri reduse. În trecut, armata SUA a făcut o cerere pentru dezvoltarea unui sistem de camuflaj cu abilități cameleonice purtabil.