TehnoȘtiri

OBSERVAREA ZONEI ÎNTUNECATE A PLANETEI PLUTO

(c) NASA/Johns Hopkins APL/Southwest Research Institute/NOIRLab

În drumul său pe lângă Pluto efectuat în anul 2015, sonda spațială New Horizons a companiei NASA a realizat o serie de fotografii a zonei întunecate a acestei lumi. După un proces îndelungat de procesare, imaginile au dezvăluit câteva dintre primele detalii ale acestei părți care nu este luminată de către Soare.

Realizarea imaginilor de dincolo de orbită este dificilă, deoarece, în acea poziție, Soarele este poziționat în spatele planetei. „Atunci când am încercat să observăm partea întunecată a lui Pluto, am întâmpinat dificultăți deoarece Soarele, care se află fix în spatele planetei, este foarte strălucitor. Este ca și cum ai conduce o mașină care are parbrizul murdar și ai încerca să citești un indicator stradal atunci când îți bate soarele în ochi”, a declarat Tod Lauer din cadrul NOIRLab Arizona și care face parte și din echipa misiunii New Horizons.

Pentru ca imaginile realizate de sonda New Horizons să fie utilizabile, Lauer și colegii săi au fost nevoiți să reproceseze procedura de procesare a datelor pentru a elimina părțile imaginilor care au fost supraexpuse la lumina soarelui și, prin urmare, nu conțineau date utile. Odată ce acele părți ale imaginilor au fost îndepărtate, cercetătorii au putut manipula ceea ce a rămas pentru a observa suprafața luminată de o lună a lui Pluto.

Deși Charon, luna principală a lui Pluto, este mult mai mică decât Luna Pământului, ea este mai strălucitoare și se află la o distanță mai mică față de planetă decât în cazul acesteia. Așadar, Charon este responsabilă de aproximativ jumătate din cantitatea de lumină care ajunge în partea întunecată a lui Pluto. Sub această iluminare slabă, cercetătorii au descoperit un punct care era mai luminos decât împrejurimile sale. Cel mai probabil, acesta un depozit de gheață de azot sau metan.

De asemenea, oamenii de știință au descoperit faptul că polul sud părea a fi mult mai puțin luminos decât polul nord. „Ne așteptam ca polii să primească aceiași cantitate de lumină. Această diferență este intrigantă. Ea poate indica un fenomen sezonier”, a declarat Lauer. Sonda New Horizons a zburat pe lângă Pluto la sfârșitul verii sudice a planetei, așa că acesta poate fi un indiciu al faptului că depozitele de gheață nu rezistă în acele perioade relativ calde sau că, pe timpul verii, particulele de ceață din atmosfera slabă se depun pe sol.