TehnoȘtiri

CREȘTEREA DIMENSIUNII TROPOSFEREI DIN CAUZA SCHIMBĂRILOR CLIMATICE

(c) Ron Garan/NASA

Tropopauza – o limită în atmosferă – crește în altitudine din cauza schimbărilor climatice.

Cel mai jos strat al atmosferei în care trăim și respirăm se numește troposferă și este separat de stratosfera de deasupra – zona în care se află stratul protector de ozon – de tropopauză.

Există o variație naturală în altitudinea tropopauzei: se află la aproximativ 18 kilometri deasupra nivelului mării, la ecuator, și la aproximativ 10 kilometri deasupra nivelului mării, la poli.

Jane Liu din cadrul Universității din Toronto din Canada și colegii săi au descoperit faptul că altitudinea troposferei, în emisfera nordică, a crescut în ultimele decenii.

Cercetătorii au analizat date atmosferice, cum ar fi presiunea, temperatura și umiditatea, colectate de baloanele meteorologice, precum și date de la sateliții GPS, pentru a urmări schimbările tropopauzei, între anii 1980 și 2020. Echipa de cercetători s-a concentrat în special pe emisfera nordică, unde se crede că modificările în înălțimea tropopauzei au fost mai mari decât în emisfera sudică.

Echipa a descoperit că altitudinea tropopauzei din emisfera nordică a crescut constant, între anii 1980 și 2020. Între anii 2001 și 2020, altitudinea a crescut cu o rată de aproximativ 53,3 metri pe deceniu, ceea ce reprezintă o rată de creștere puțin mai mare decât cea dintre perioada anilor 1980-2000.

Această creștere exclude orice impact al variațiilor naturale ale climei, cum ar fi erupțiile vulcanice și oscilația El Niño-Sud, care au fost luate în considerare. Astfel, potrivit cercetătorilor, această modificare se datorează schimbărilor climatice.

Aceștia sugerează că încălzirea troposferei, provocată de concentrația tot mai mare de gaze cu efect de seră, extinde acest strat, conducând la altitudini mai mari ale tropopauzei. Un factor suplimentar, mai puțin semnificativ, este că stratosfera a scăzut în volum datorită răcirii acestui strat indus, de exemplu, deteriorarea ozonului.

„Creșterea altitudinii tropopauzei este un indicator sensibil pentru schimbările climatice antropice. Schimbarea altitudinii tropopauzei ne poate influența clima și circulația vremii, deși există foarte puține studii care investighează aceste impacturi în detaliu”, a declarat Liu.

„Cercetarea noastră dovedește că schimbările climatice, induse de activitatea umană, pot face o diferență în multe aspecte ale vieții noastre de zi cu zi. În prezent putem observa deja impactul activității umane în modificările înălțimii tropopauzei”, a adăugat Liu.

„Studiul exploatează seturi de date de observație foarte detaliate, pentru a cuantifica schimbările în tropopauză într-un detaliu fără precedent. În general, studiul oferă dovezi suplimentare ale faptului că efectele schimbărilor climatice sunt evidente în fiecare regiune a atmosferei”, a declarat Amanda Maycock din cadrul Universității din Leeds, Marea Britanie.