TehnoȘtiri

MUTAREA TURNEULUI INTERNAȚIONAL DE DOTA 2 ÎN ROMÂNIA

(c) Valve

Reprezentanții companiei Valve au anunțat faptul că persoanele care vor să participe la prestigiosul turneu internațional de Dota 2 trebuie să fie vaccinate cu schema completă și să poarte mască pe tot parcursul evenimentului.

După cum este menționat pe site-ul Dota 2, orice participant la competiția ce va avea loc în octombrie 2021 pe Arena Națională din București, România, trebuie să se fi vaccinat cu schema completă cu cel puțin 10 zile înainte de turneu, iar participanții vor trebui să prezinte dovada inoculării (care trebuie să fie în limba engleză sau română) împreună cu un act de identitate cu fotografie pentru a avea acces în arena turneului. De asemenea, în plus față de ecusoanele de înregistrare, toți participanții trebuie să poarte mască și o brățară specială, care atestă dovada vaccinării. Alte protocoale suplimentare de siguranță vor fi puse în aplicare pe tot parcursul turneului.

În cel de-al 10-lea an, turneul The International reunește cele mai bune echipe de Dota 2 din întreaga lume care vor concura pentru un fond de premii în valoare de milioane de dolari. Totuși, în anul 2020, turneul nu a putut fi organizat din cauza restricțiilor. Planurile inițiale ale companiei de a organiza The International 10 în Stockholm au fost anulate la începutul lunii iunie 2021, după ce Federația Sportivă Suedeză a decis să nu includă domeniul esports în organismul său recunoscut oficial. Acest lucru însemna că orice persoană care voia să participe la turneu nu putea intra în țară din cauză că îi era refuzată viza.

Cererile ulterioare ale companiei Valve către guvernul suedez au fost respinse, iar compania a anunțat mutarea evenimentului în România în luna iulie. (Turneul din anul 2020, care era, de asemenea, planificat să se desfășoare la Stockholm, a fost întârziat pe o perioadă nedeterminată în luna aprilie 2020 din cauza problemelor de siguranță cauzate de pandemie).

Decizia de a permite accesul doar persoanelor complet vaccinate și de a impune purtatul măștii pe tot parcursul turneului The Internațional nu este o premieră. În cadrul tot mai multor evenimente s-a produs o înăsprire a restricțiilor legate de COVID. De exemplu, în cadrul evenimentului PAX West, care a avut loc în vara anului 2021 în Seattle, s-a cerut prezentarea fie a dovezii vaccinării, fie a unui test PCR negativ, precum și purtarea unei brățări care să ateste vaccinarea împreună cu insignele de înregistrare.

Faza grupelor turneului The International 10, care nu va fi deschisă publicului, va avea loc în perioada 7-10 octombrie, în timp ce etapa principală (singura etapă pentru care Valve vinde bilete) va avea loc în perioada 12-15 octombrie. Finalele sunt programate să aibă loc în data de 16, respectiv 17 octombrie. Biletele pentru etapa principală vor fi puse în vânzare în data de 22 septembrie.