După o perioadă de inactivitate de 3 ani, Large Hadron Collider (LHC) va fi repornit în luna noiembrie 2021 pentru derularea unor teste de fascicul înainte de efectuarea lucrărilor experimentale. În timpul perioadei în care sistemul nu a fost activ, a fost efectuată o serie de îmbunătățiri la centrele de calculatoare. Acestea gestionează cantitățile mari de date produse atunci când au loc ciocnirile particulelor care se deplasează la viteze apropiate de cea a luminii. Totuși, în ciuda faptului că LHC este cel mai scump instrument științific construit vreodată, informațiile pe care le colectează sunt încă arhivate pe bandă magnetică, o tehnologie care a rămas neschimbată încă din anul 1952.
Alberto Pace din cadrul laboratorul CERN de fizică a particulelor, care este situat în apropiere de Geneva, Elveția și care găzduiește sistemul LHC, a declarat faptul că, atunci când vine vorba de stocare, cercetătorii au ales varianta mai ieftină, iar banda magnetică este mai rentabilă decât hard discurile sau memoriile flash.
Acest lucru nu înseamnă că CERN evită utilizarea discurilor. De fapt, centrul de date Large Hadron Collider conține aproximativ 90.000 de hard-disc-uri, cu o capacitate combinată de stocare de 487 petabytes, adică suficientă pentru a stoca 974.000 de ani de muzică în format MP3. Totuși, acestea sunt folosite doar pentru analize pe termen scurt: conținutul este stocat în duplicat pe hard disc-uri timp de cel mult câteva luni și apoi este șters pentru a face loc noilor date provenite din experimente.
Înainte ca acest lucru să se întâmple, conținutul este copiat pe 380 de petabytes de stocare pe bandă pentru backup permanent și duplicat în centre de date din întreaga lume.
„Banda are multe avantaje. Dacă este stocată corespunzător, ea poate rezista câteva decenii. Acest lucru o face mai fiabilă decât discurile dure. Săptămânal, în cadrul LHC eșuează aproximativ 30 de astfel de discuri. De asemenea, banda magnetică nu consumă energie atunci când este inactivă”, a declarat Andy Walls din cadrul IBM, care a inventat acest tip de stocare în anul 1952 și care furnizează hardware de stocare pentru CERN.
Ulterior, datele stocate pe bandă pot fi mutate pe hard disc-uri pentru noi analize. „Uneori, fizicienii observă câte ceva interesant în analizele lor. În consecință, aceștia vor să rescrie software-ul și să retragă datele de pe bandă”, a declarat Pace.
Totuși, încă există costuri asociate cu stocarea benzii la această scară. CERN are 50.000 de cartușe de bandă pentru copii de rezervă permanente. În plus, sunt necesari mai mulți roboți care să introducă, să scoată și să înregistreze fizic cartușe de bandă după cum este necesar. Deși hard disc-urile sau stocarea flash ar elimina aceste cheltuieli generale, costul total de operare tot ar fi mai ridicat decât în cazul utilizării benzilor magnetice.
„Dacă trebuie să manipulați zeci de petabytes sau exabytes de date și trebuie să faceți acest lucru ieftin, economic, banda este o alegere foarte bună, mai ales dacă ceea ce faceți este un fel de transfer secvențial, în care transferați o cantitate mai mare de date la un moment dat. Nu văd nici o tehnologie care să depășească sau să elimine banda magnetică”, a declarat Walls.
