O fosilă a unei meduze-pieptene de acum 500 de milioane de ani face cunoscută o specie necunoscută a acestor animale marine, care au avut un sistem nervos mai complex decât descendenții lor moderni.
Teoria evoluționistă nu exclude posibilitatea organismelor de a deveni mai simple în timp geologic, dar este un fenomen relativ neobișnuit. Exemplele sunt în mare parte limitate la artropode antice, crini de mare și brahiopode, cunoscute și sub numele de scoici de lampă.
„Meduzele-pieptene ocupă o poziție mult mai timpurie în arborele animal al vieții [decât artropodele și brahiopodele], deci umple un gol important”, a declarat Javier Ortega-Hernández, membru al echipei de la Universitatea Harvard.
Meduzele-pieptene sau ctenoforele, prin ale căror corpuri transparente dispersează lumina, creând un efect de curcubeu, se crede că reprezintă cea mai veche ramură a arborelui evolutiv animal încă existent astăzi. Spongierii pot fi însă și mai vechi, în special datorită descoperirii recente a fosilelor de bureți de mare, vechi de 890 de milioane de ani.
Cea mai recentă lucrare oferă o privire unică asupra evoluției ctenoforelor. Se știau puține informații, deoarece corpurile lor moi și gelatinoase nu se fosilizează ușor. Este mai rar găsirea organelor conservate și a sistemelor nervoase ale acestor animale mici, care nu au mai mult de câțiva milimetri sau centimetri în dimensiune.
Ortega-Hernández și colegii săi din cadrul Universității din Oxford au analizat specimenele mumificate expuse la Muzeul de Istorie Naturală din Utah. Acestea proveneau dintr-un renumit sit de fosile, care datează din era Cambriană și care este localizat în deșertul muntos din Utah. Acestea s-au fosilizat într-un mod care a surprins țesuturile într-o serie de contururi negre de carbon.
Printre fosile, echipa a identificat două noi specii de ctenofore. Una dintre ele (Ctenorhabdotus campanelliformis) arăta ca o mică pălărie răsturnată și a înfățișat un sistem nervos mai complex decât orice altă specie de ctenofore din momentul actual.
Echipa a descoperit un nerv, sub formă de inel în jurul gurii animalului, care ar fi putut să-l ajute să înghită prada. La acesta erau conectate mai multe fibre nervoase, într-o configurație de forma unui pieptene. La celălalt capăt al acestuia se afla un organ de simț, orientat în sens opus față de gură. Majoritatea meduzelor-pieptene din prezent nu au nervi distincți. În schimb au o plasă nervoasă mai simplă pentru senzație. Acestea folosesc tentacule lipicioase pentru a prinde prada.
În prezent, încă nu este cunoscut motivul pentru care meduzele-pieptene au pierdut, în cele din urmă, nervii distincți care se regăsesc și în C. campanelliformis. Cercetătorii speculează că acest lucru s-ar fi putut întâmpla din cauza strămoșilor îndepărtați, care locuiau pe fundul mării. Este posibil ca acestea să se fi adaptat treptat la o viață plutitoare liberă, în care o plasă nervoasă mai simplă ar fi putut oferi un mod mai bun de a simți spațiul din jurul lor, ca în cazul ctenoforelor din oceanele din prezent.
„Sistemul nervos ar fi putut fi modificat în lumina acestui lucru”, dezvăluie Greg Edgecombe de la Muzeul de Istorie Naturală din Londra.
Cu toate acestea, se cunosc puține lucruri despre stilul de viață al lui C. campanelliformis, astfel încât această idee nu poate fi încă testată temeinic.