TehnoȘtiri

CUM PUTEȚI AVEA ARGUMENTE MAI BUNE?

(c) BBC Science Focus Magazine

Știința poate ajuta la îmbunătățirea argumentelor pe anumite subiecte, datorită „erisology” – studiul dezacordurilor. De exemplu, vi s-a întâmplat vreodată să nu știți să explicați propria versiune a situației conflictuale? În cadrul unui studiu, publicat în revista Psychological Science, s-a explicat faptul că oamenii care pretind că știu despre ce vorbesc, de multe ori nu sunt capabili să-și formuleze bine argumentul, așa că puteți începe prin a întreba în detaliu ascultătorii ce anume cred. De asemenea, același studiu a constatat că actul de a explica atenuează opiniile extreme.

Nu a funcționat? Folosiți-vă de teoria fundamentelor morale. Această teorie a fost propusă de psihologul social Jonathan Haidt, care sugera că „papilele gustative” morale ale oamenilor există în șase domenii majore: îngrijire, corectitudine, loialitate, autoritate, sfințenie și libertate.

Un studiu realizat în anul 2017 a evidențiat că persoanele susținătoare ale politicii de stânga acordă prioritate îngrijirii, în timp ce susținătorii politicii de dreapta favorizează loialitatea, autoritatea și sfințenia. Libertatea și corectitudinea sunt importante peste tot, așa că încercați să vă conturați argumentul în funcție de credințele adversarului.

Totodată, încercați să evitați contactul vizual dacă vorbiți. Acesta este argumentul prezentat de un studiu al Universității din Columbia Britanică, unde s-au remarcat participanții cu opinii opuse, care și-au transmis părerile asupra unor subiecte controversate. Folosind tehnologia de urmărire a ochilor, cercetătorii au descoperit că vorbitorii erau mai puțin convinși, cu cât participanții se uitau mai mult în ochii lor. Pe scurt: urmați această regulă și veți deveni mai buni în argumentarea ideilor.