Cu ajutorul unui sistem laser colosal au fost create unele dintre cele mai extreme condiții de pe Pământ. Acest lucru ne-ar putea aduce cu un pas mai aproape de producerea de energie cu ajutorul fuziunii nucleare, care nu produce deșeuri periculoase. Timp de zeci de ani, cercetătorii din cadrul Facilității Naționale de Aprindere (NIF) a Laboratorului Național Lawrence Livermore din California au încercat să inițieze reacția de fuziune nucleară în laborator, iar în prezent sunt mai aproape ca niciodată.
NIF funcționează prin concentrarea a 192 dintre cele mai puternice lasere din lume într-un singur fascicul îndreptat către o mică sferă de plastic în care se află o cantitate de hidrogen. Căldura intensă face ca plasticul să explodeze. Această reacție produce comprimarea hidrogenului din interior. Dacă presiunea este suficient de mare, atomii de hidrogen vor începe să se contopească, eliberând o cantitate uriașă de energie.
În data de 8 august, NIF a obținut cel mai mare randament energetic de până acum, producând 1,3 megajouli de energie. „În realitate, aceasta este energia necesară pentru a fierbe apa dintr-un ceainic. Așadar, cantitatea de energie de care am avea nevoie pentru a pune în funcțiune o centrală electrică ar trebui să fie de sute sau chiar de mii de ori mai mare”, a declarat Jeremy Chittenden din cadrul Colegiului Imperial din Londra.
„Cu toate acestea, acest randament este de 8 ori mai mare față de experimentele efectuate în primăvara anului 2021”, a declarat echipa de cercetare într-un comunicat de presă.
„Ceea ce încercăm să obținem este o stare plasmatică foarte asemănătoare cu cea din centrul Soarelui … și nu putem menține această presiune pentru foarte mult timp. Presiunea hidrogenului a fost ordinele de mărime mai mari decât cele realizate anterior în orice laborator”, a declarat Chittenden.
Nu numai că acesta este un pas înainte către producerea de energie nucleară curată, dar realizarea ar putea conduce și la efectuarea de experimente fizice, care pot ajuta la înțelegerea atât a celor mai extreme locații din cosmos, cât și a evenimentelor care au avut loc imediat după big bang. În prezent, cercetătorii din cadrul NIF planifică următoarea rundă de experimente în speranța de a ajunge la inițierea reacției.