TehnoȘtiri

RUSIA A LANSAT UN NOU MODUL PENTRU STAȚIA SPAȚIALĂ INTERNAȚIONALĂ

(c) Roscosmos

După mai mult de un deceniu de întârzieri, Rusia a lansat un nou modul pentru Stația Spațială Internațională (ISS). În data de 21 iulie 2021, modulul Nauka și un nou braț robotizat pentru stația creată de Agenția Spațială Europeană au fost lansate de la Cosmodromul Baikonur din Kazahstan cu ajutorul unei rachete Proton-M.

ISS este compus din module și echipamente de la diferite agenții spațiale, inclusiv cele din Europa, Japonia și Canada, dar cea mai mare parte a stației este compusă din două secțiuni principale, un segment rusesc și un segment american. Cu o lungime de 13 metri și o greutate de peste 20 de tone, Nauka, denumit și modulul multifuncțional de laborator, va fi printre cele mai mari din segmentul rusesc.

După lansare, Nauka va călători timp de opt zile pentru a ajunge pe ISS. Odată atașat, acesta va acționa ca un nou hub pentru segmentul rusesc al stației. „Este un laborator științific care oferă o mulțime de sisteme și servicii importante. Este un pas în a face segmentul rusesc mai independent față de segmentul american”, a declarat Anatoly Zak, editorul site-ului RussianSpaceWeb.com. Cercetările planificate includ experimente biologice și de știință a materialelor. Modulul include o toaletă nouă și compartimente de dormit pentru echipaj.

Construcția modulului Nauka a început încă din anii ’90. Problemele tehnice și de aprovizionare de la acea vreme, precum pierderea componentelor din Ucraina după anexarea Crimeei din anul 2014, au produs sistarea dezvoltării. „Este mult mai complex decât orice a încercat să construiască programul spațial rusesc în ultimii ani”, a declarat Zak. Ultimul modul al Rusiei, mai exact modulul Rassvet, a fost transportat către ISS în anul 2010 cu ajutorul unei navete spațiale americane.

De asemenea, lansarea lui Nauka vine într-un moment în care viitorul Rusiei pe ISS este incert. La începutul anului 2021, directorul agenției spațiale ruse, Dmitry Rogozin, a declarat faptul că dacă sancțiunile împotriva țării nu vor fi ridicate de către SUA, Rusia va părăsi ISS până în anul 2025. „Fie lucrăm împreună, caz în care sancțiunile sunt ridicate imediat, fie nu vom lucra împreună și vom implementa propria noastră stație”, a declarat acesta. O idee foarte dezbătută este aceea că Rusia își va detașa segmentul de pe ISS pentru a începe construirea propriei sa stații spațiale pe orbită.

Jared Zambrano-Stout, fost șef de cabinet al Consiliului Național pentru Spațiu din SUA, este de părere că un astfel de scenariu este puțin probabil. „Logistica asociată separării modulelor este mult mai dificilă decât se discută public. Dacă intenționau să facă acest lucru, inițial ar trebui să construiască mai multe module pentru că vor avea nevoie de echipamente suplimentare pentru a susține o stație separată”, a declarat acesta. Spre exemplu, segmentul Rusiei încă se bazează pe energia electrică furnizată de segmentul SUA.

Oficialii companiei NASA au declarat faptul că speră să continue să opereze ISS până în anul 2030, moment în care multe dintre componentele stației vor fi prea vechi pentru a continua să funcționeze optim. Compania se află în curs de dezvoltare a unei noi stații spațiale, denumită Poarta Lunară, care ar urma să fie poziționată în apropiere de Lună și care ar sprijini misiunile pe suprafața lunară, o aventură pe care Rusia încă a experimentat-o.

„Orbita joasă a Pământului va fi singura destinație pentru cosmonauții ruși dacă țara nu cooperează cu NASA, cel puțin în viitorul previzibil”, a declarat Zak.