TehnoȘtiri

CUM ARATĂ O RACHETĂ FALCON 9 DUPĂ 8 ZBORURI ÎNTR-UN AN?

(c) Trevor Mahlmann

În data de 1 iulie, SpaceX a lansat cea de-a 20-a rachetă Falcon 9 din anul 2021. Booster-ul, care a lansat misiunea Transporter-2, a finalizat cu succes încă un zbor orbital.

Această lansare continuă să consolideze progresul realizat de SpaceX în ceea ce privește reutilizarea viabilă a primelor etape ale rachetelor. Anterior, racheta din imagini, denumită B1060, a zburat în spațiu de șapte ori. Prima lansare a acesteia a fost în cadrul unei misiuni realizate pentru US Space Force, ce a avut loc în data de 30 iunie 2020 și a vizat trimiterea pe orbită a unui satelit GPS III. Odată cu zborul din data de 1 iulie, racheta a efectuat opt misiuni într-un an calendaristic.

Acest lucru se traduce într-o misiune la fiecare 1,5 luni. Cu toate acestea, de la începutul lunii ianuarie, aceeași rachetă a efectuat cinci misiuni. Aceasta este o realizare fără precedent pentru racheta Falcon 9 sau pentru orice altă navă spațială orbitală din istorie. De exemplu, toate navetele spațiale ale companiei NASA au zburat doar de una până la două ori pe an, acestea având nevoie de o recondiționare semnificativă după fiecare zbor.

În schimb, zecile de relansări ale rachetelor Falcon 9 au permis companiei să eficientizeze recondiționarea necesară dintre misiuni. „Cantitatea de muncă necesară între zboruri este din ce în ce mai mică, iar asta se traduce prin scurtarea timpului dintre relansări”, a declarat Elon Musk, fondatorul companiei SpaceX.

Reutilizarea rapidă a rachetelor Falcon 9 creează și imagini spectaculoase. Misiunea Transporter-2 a transportat câteva zeci de sateliți de mici dimensiuni, dar masa totală a sarcinii utile a fost suficient de redusă pentru ca boosterul să poată căra la bord suficient combustibil pentru a se întoarce pe o platformă de aterizare aflată lângă locul de lansare.

Fotograful Trevor Mahlmann a reușit să obțină o serie de fotografii excelente, atât la lansare, cât și la aterizare. Mai mult, Mahlmann a reușit să compare aspectul booster-ului B1060 din urmă cu un an, adică atunci când a fost utilizat pentru a lansa satelitul GPS III, cu aspectul acestuia din data de 1 iulie.