TehnoȘtiri

TESTELE DE SÂNGE POT DETECTA PÂNĂ LA 50 DE TIPURI DE CANCER

(c) BBC Science Focus Magazine

Potrivit oamenilor de știință, un simplu test de sânge, cu ajutorul căruia se pot detecta mai mult de 50 de tipuri de cancer înainte de orice teste clinice sau simptome ale bolii, este suficient de precis pentru a fi implementat sub forma unui test de screening multi-cancer.

Testul se adresează persoanelor cu risc mai mare de apariție a bolii, inclusiv pacienților cu vârsta de peste 50 de ani. Cu ajutorul acestuia se pot identifica multe tipuri de cancer dificil de diagnosticat în etapele inițiale, precum cele de cap și gât, ovariene, de pancreas, de esofag și unele tipuri de cancer de sânge.

Oamenii de știință au declarat faptul că descoperirile lor, publicate în cadrul revistei Annals of Oncology, arată că testul detectează cu precizie cancerul, adesea înainte de orice semne sau simptome, având, în același timp, o rată de producere a rezultatelor fals pozitive foarte scăzută.

„Descoperirea precoce a cancerului, adică în stadiul în care tratamentul este mai probabil să aibă succes, este una dintre cele mai mari oportunități pe care le avem pentru a reduce povara acestei boli”, a declarat dr. Eric Klein, președintele Institutului de Urologie și Rinichi Glickman, din cadrul Clinicii Cleveland, SUA, și autor al lucrării.

Aceste date sugerează că, dacă este utilizat alături de testele de screening existente, testul de detectare a mai multor tipuri de cancer ar putea avea un impact profund asupra modului de detectare a bolii și, în cele din urmă, asupra sănătății publice.

Testul, dezvoltat de compania americană Graal, analizează modificări chimice în fragmente de cod genetic (ADN fără celule sau ADNcf), care sunt expulzate din tumori și ajung în fluxul sanguin.

Oamenii de știință au investigat eficacitatea testului pe 3.537 de persoane, mai exact 2.823 de persoane cu cancer și 1.254 de persoane fără cancer. Acesta a avut o precizie de 51,5% și a detectat în mod greșit cancerul în numai 0,5% din cazuri.

În cazul tumorilor solide care nu pot fi analizate prin screening, precum cancerele esofagiene, hepatice și pancreatice, sensibilitatea generală (capacitatea de a identifica corect un rezultat pozitiv) a testului a fost de două ori mai mare (65,6%) față de cea a în cazul tumorilor solide care pot fi detectate prin screening, precum cancerul de sân, de intestin, de col uterin și de prostată.

Sensibilitatea generală în cazul cancerelor de sânge, precum limfomul și mielomul, a fost de 55,1%. În plus, în 88,7% din cazuri, testul a identificat corect și țesutul în care cancerul a fost localizat în corp.

„Suntem de părere că tipurile de cancer care expulzează în fluxul sanguin o cantitate mai mare de ADNcf sunt detectate mai ușor. De asemenea, aceste tipuri de cancer au potențialul de a fi mai letale, iar cercetările anterioare arată că acest test de detectare precoce multi-cancer este mai eficient în cazul acestor tipuri de cancer”, a declarat Klein.

Anumite tipuri de cancere, precum cel de prostată, expulzează o cantitate mai mică de ADNcf decât alte tumori, motiv pentru care testele de screening existente sunt încă importante în aceste cazuri.