TehnoȘtiri

CÂND AU APĂRUT PRIMELE STELE?

Harley Katz, Departamentul de Fizică, Universitatea din Oxford.

În urma măsurării a șase dintre cele mai îndepărtate galaxii vizibile, cercetătorii au estimat faptul că primele stele s-au format la 250-350 de milioane de ani după Big Bang.

„Înainte de răsăritul cosmic, universul era un loc întunecat în care existau doar nori de hidrogen, iar acum suntem înconjurați de toată această frumoasă structură cosmică și de trilioane de stele. Întrebarea este, când au început să apară toate aceste stele?”, a declarat Richard Ellis din cadrul Colegiului Universitar din Londra.

Ellis și colegii săi au ales șase dintre cele mai îndepărtate galaxii pe care astronomii le-au observat, toate aflându-se la o distanță de mai mult de 25 de miliarde de ani lumină. Deoarece durează foarte mult pentru ca lumina din acele galaxii să ajungă pe Pământ, oamenii de știință practic privesc ceva ce s-a întâmplat în urmă cu miliarde de ani.

Cercetătorii au observat aceste șase galaxii cu patru dintre cele mai puternice telescoape de pe Pământ pentru a măsura distanțele cât mai precis posibil și pentru a determina cât de vechi sunt stelele din galaxii. Acele stele îndepărtate sunt unele dintre primele care s-au format vreodată, așa că determinarea vârstelor lor poate oferi informații cu privire la momentul în care a avut loc răsăritul cosmic, pe care cercetătorii l-au calculat ca fiind în urmă cu aproximativ 13,5 miliarde de ani.

„Dacă am fi măsurat vârsta unei singure galaxii, scepticii ar fi spus că poate este doar o galaxie specială, dar noi am măsurat șase. Este prima estimare semnificativă a momentului în care a avut loc răsăritul cosmic, deoarece aceasta se bazează pe unui număr considerabil de galaxii”, a declarat Ellis.

Niciunul dintre telescoapele actuale nu este suficient de puternic pentru a observa în mod direct primele stele, deoarece acestea sunt pur și simplu prea departe. Totuși, Ellis și colegii săi au reușit să estimeze momentul în care acestea s-au format. Cu ajutorul viitorului telescop spațial James Webb ar trebui să se poată observa în mod direct aceste stele. Lansarea este programată pentru luna noiembrie 2021, iar echipa și-a rezervat deja timp pentru a căuta stele care încep să se formeze. „Acum suntem foarte aproape de a asista direct la acest eveniment dramatic”, a declarat Ellis.