TehnoȘtiri

ANALIZAREA ORCILOR CU AJUTORUL DRONELOR

(c) NewScientist

Un studiu prin intermediul căruia au fost utilizate drone pentru a filma animalele sugerează faptul că orcile au structuri sociale complexe care includ prietenii strânse. Mamiferele marine, cunoscute și sub denumirea de balene ucigașe, trăiesc în grupuri de indivizi înrudiți numite turme, care au propriile culturi distincte.

Noile descoperiri arată faptul că fiecare orcă petrece mai mult timp interacționând cu anumiți indivizi din turma lor, tinzând să îi favorizeze pe cei care au același gen și o vârstă similară.

Potrivit unor cercetări conduse de către reprezentanții Universității din Exeter, Marea Britanie, și cei ai Centrului pentru Cercetarea Balenelor din Washington, pe măsură ce îmbătrânesc, balenele par să se depărteze unele de altele.

„Până în prezent, cercetările privind viața socială a balenelor ucigașe s-au bazat pe observarea acestora în timpul petrecut la suprafață și înregistrarea celor care stăteau împreună”, a declarat Michael Weiss din cadrul Universității din Exeter și autorul principal al studiului.

„Cu toate acestea, deoarece balenele ucigașe rămân în grupurile sociale în care s-au născut, legătura familială dintre acestea pare să fie singurul lucru care le explică structura socială.

„Privind în apă prin intermediul unei drone, ne-a permis să vedem detalii precum contactul între balene individuale. Descoperirile noastre arată că, chiar și în cazul acestor grupuri strâns conectate, balenele preferă să interacționeze cu anumiți indivizi. Este ca atunci când mama ta te duce la o petrecere în copilărie – nu ai ales petrecerea, dar poți alege cu cine să-ți petreci timpul odată ce ai ajuns acolo”, a declarat Weiss.

Cercetarea s-a bazat pe 651 de minute de înregistrări video ale unor grupuri de orci din zona de sud, acestea făcând parte dint-o populație pe cale de dispariție din Oceanul Pacific.

Tiparele referitoare la realizarea contactului fizic, unul dintre interacțiunile sociale pe care le-a analizat studiul, sugerează faptul că balenele tinere și femelele joacă un rol social central în grup. Cu cât balenele sunt mai bătrâne, cu atât au un rol mai puțin central, au descoperit cercetătorii.