TehnoȘtiri

FUNCȚIONAREA CREIERULUI ÎN MAI MULTE DIMENSIUNI

(c) agsandrew/Getty Images

Oamenii de știință s-au întrebat dacă un creier uman ar putea să se înregistreze sau să fie afectat de existența altor dimensiuni dincolo de cele existente, mai exact timpul și de cele trei dimensiuni spațiale.

Guy Inchbald, din Worcestershire, Marea Britanie a declarat: „Conștiința umană apare în urma tiparelor dinamice ale activității electrochimice din creier. Conform teoriilor moderne, conștiința apare în mod specific datorită conținutului informațional al activității desfășurate. Dacă se efectuează altă sarcină, atunci se schimbă și informațiile pe care creierul le procesează. La rândul său, această activitate este dictată de legile fizicii. Astfel, toată experiența conștientă este în cele din urmă determinată de natura fizică a creierului.”

Prin urmare, oamenii de știință se întreabă dacă existența altor dimensiuni, în afară de cele 4 deja existente (timpul și cele 3 dimensiuni ale spațiului) ar putea afecta lumea fizică în general. Pentru moment, acest lucru rămâne necunoscut.

De-a lungul timpului au fost propuse o serie de dimensiuni minuscule „compactate” ale domeniului spațiu-timp, precum și un multivers de dimensiuni superioare, în cadrul căruia realitatea noastră este una dintre multele „rame”. Conform teoriei șirurilor și teoriilor înrudite, precum teoriile supragravitației, o ramă este un obiect fizic care generalizează noțiunea de particule la dimensiuni superioare. O 0-ramă este un obiect cu dimensiuni zero, adică un punct, 1-ramă este un obiect unidimensional, adică un șir, 2-ramă este un obiect bidimensional, adică o membrană, ia o p-ramă este un obiect p-dimensional. Deoarece unele versiuni ale teoriei șirurilor au 9 dimensiuni spațiale, p-ramele pot exista pentru valori de p până la 9. Ramurile sunt obiecte dinamice care se pot propaga prin spațiu-timp în conformitate cu regulile mecanicii

De asemenea, s-a sugerat faptul că forțele naturii, precum gravitația, ar putea exista între ramele multiversului sau că ar putea exista o dimensiune suplimentară a timpului. Așadar, la fel ca orice din univers, existența creierului uman ar putea să fie dependentă de aceste alte dimensiuni.

„Chiar dacă astfel de idei ar fi adevărate, nu există nimic care să sugereze că acești factori există printre „ramele” multiversului și, prin urmare, ar putea afecta natura informațiilor pe care creierul le procesează. Din punct de vedere tehnic, telepatia inter-cerebrală nu poate fi dovedită sau infirmată. Aceasta nu este falsificabilă”, a declarat Guy Inchbald.

Peter Holness din Hertford, Marea Britanie, a declarat: „Percepția conștientă este un produs secundar care nu este foarte bine înțeles și care apare în urma fluxurilor de neurotransmițători și în urma sarcinilor electrice apărute la nivelul organelor senzoriale, ale nervilor și la nivelul creierului. Dimensiunile suplimentare și universurile paralele sunt aspecte care nu pot fi dovedite de fizică. Dacă există, acestea ar putea afecta creierul, dar numai dacă acele entități pot modula fie fluxurile de neurotransmițători, fie încărcăturile electrice sau chiar ambele sisteme.”