TehnoȘtiri

DEZVOLTAREA UNUI NOU VACCIN ÎMPOTRIVA COVID-19 BAZAT PE O ALTĂ TEHNOLOGIE

(c) Photo by Karen Ducey/Getty Images

În data de 14 iunie 2021, reprezentanții unei companii denumite Novavax au anunțat faptul că au finalizat un amplu studiu de eficacitate al vaccinului produs de aceștia împotriva COVID-19. În urma studiului s-a stabilit faptul că vaccinul este extrem de eficient. Acesta a blocat în întregime apariția unor forme severe ale bolii. În plus, noul vaccin pare să funcționeze și împotriva unora dintre cele mai noi mutații apărute. Oficialii companiei au declarat faptul că organizația poate produce 150 de milioane de doze pe lună până la sfârșitul anului, iar vaccinul este stabil atunci când acesta este depozitat în condiții normale de refrigerare. Acest lucru ar putea juca un rol important în efortul de administrare a vaccinurilor în țările mai puțin industrializate.

Până în prezent, cetățenii din SUA au avut posibilitatea de a alege între vaccinurile pe bază de ARN mesager, precum cele dezvoltate de Moderna și Pfizer / BioNTech, și un vaccin bazat pe un virus inofensiv, conceput pentru a transporta proteina spike a coronavirusului, mai exact vaccinul Johnson & Johnson. (Vaccinurile AstraZeneca și Sputnik sunt similare cu cel dezvoltat de J & J).

Vaccinul Novavax utilizează o tehnologie complet diferită. Producția de vaccin începe prin identificarea unei gene cheie a agentului patogen de interes, în acest caz proteina spike a virusului SARS-CoV-2, după care urmează inserarea acesteia într-un virus care infectează celulele insectelor. Celulele insectelor pot fi cultivate cu ușurință, acestea procesând orice proteină ​​produsă într-un mod similar cu cel al celulelor umane. Această activitate asigură faptul că proteina purificată va fi identică din punct de vedere chimic cu proteina spike regăsită pe suprafața virusului SARS-CoV-2.

Informațiile oferite de companie cu privire dezvoltarea vaccinului sunt puțin vagi, dar se pare că vaccinul produce un complex mare de proteine ​​care include mai multe copii ale proteinei spike. Deci, în loc să fie alcătuit din individuale dispersate ale proteinei spike, vaccinul constă dintr-un număr mai mic de complexe de dimensiuni mai mari, care au mai multe copii ale proteinei spike. Aceste complexe pot fi descrise ca fiind un tip de nanoparticule și sunt similare din punct de vedere al dimensiunilor cu un virus real, acest lucru îmbunătățind ipotetic răspunsul sistemului imunitar.

În plus, compania utilizează o moleculă denumită „adjuvant”. Această substanță chimică nu formează legături cu proteina care creează răspunsul imun. Totuși, aceasta pare să intensifice răspunsul imun. În acest caz, adjuvantul este o moleculă care conține zahăr izolat din plante, fiind asemănător cu un adjuvant care este deja folosit sub formă de aditiv alimentar.

La fel ca și alte vaccinuri, vaccinul dezvoltat de compania Novavax (NVX-CoV2373) este administrat în două doze. Spre deosebire de vaccinurile cu ARN mesager, acesta poate fi depozitat în frigidere obișnuite, permițând utilizarea în locații fără infrastructură robustă de sănătate publică. În plus, datorită faptului că acesta se bazează pe o tehnologie foarte diferită, nu ar trebui să fie în concurență directă cu alte vaccinuri în ceea ce privește materia primă.

Datele publicate de Novavax sunt foarte asemănătoare cele ale altor vaccinuri care implică administrarea a două doze. În cadrul studiului clinic au participat aproape 30.000 de persoane din SUA și Mexic. În urma acestuia existat 77 de infecții confirmate cu virusul SARS-CoV-2, dintre care 63 au apărut în grupul placebo, ceea ce se traduce printr-o eficacitate de 90%.

Toate cele 14 cazuri din grupul persoanelor vaccinate au fost prezentat forme ușoare ale bolii, în timp ce grupul placebo s-au înregistrat 10 cazuri moderate și patru cazuri severe. Vaccinul a blocat toate infecțiile severe, deși unele vor apărea fără îndoială atunci când vaccinul va fi utilizat pe scară mai largă.

Efectele secundare au fost în general similare cu cele ale altor vaccinuri: dureri de cap, oboseală și durere în zona în care a avut loc injectarea.

Toate aceste date sugerează faptul că Novavax va avea puține probleme în obținerea unei autorizații de utilizare de urgență. Oficialii companiei au indicat faptul că în trimestrul următor vor înainta o cerere către Administrația pentru Alimente și Medicamente (FDA) în acest sens.