TehnoȘtiri

NASA LANSEAZĂ DOUĂ MISIUNI PE VENUS

(c) NASA/JPL-Caltech

Noua destinație populară a misiunilor spațiale din sistemul solar este planeta Venus. NASA a anunțat două misiuni, pentru studierea celui mai apropiat vecin al Pământului, ambele urmând să fie lansate între anii 2028 și 2030.

Prima misiune se numește Deep Atmosphere Venus Investigation of Noble gases, Chemistry, and Imaging (DAVINCI+). Aceasta constă dintr-o sondă sferică, care se va parașuta în atmosfera toxică a planetei, măsurând compoziția și structura atmosferei pe traiectoria către suprafața acesteia, unde se va topi probabil în câteva minute de la aterizare.

De asemenea, dacă totul decurge conform planului, DAVINCI+ va capta imagini detaliate ale caracteristicilor ciudate de suprafață, denumite tesele, despre care unii cercetători cred că va fi cheia pentru înțelegerea istoriei geologice a planetei Venus.

De asemenea, DAVINCI+ poate oferi o nouă perspectivă asupra observațiilor legate de gazul de fosfină din atmosfera lui Venus, care au stârnit controverse de când au fost anunțate în septembrie 2020. În cazul în care sonda descoperă dovezi concludente referitoare la prezența fosfinei chimice, acesta poate fi un semn că există viață în norii planetei Venus.

Cealaltă misiune este reprezentată de o navetă denumită Venus Emissivity, Radio Science, InSAR, Topography, and Spectroscopy (VERITAS). Literele „SAR”, din denumire, reprezintă radarul cu apertură sintetică, un sistem care îi va permite lui VERITAS analizeze atmosfera groasă a lui Venus pentru a construi un model 3D al caracteristicilor sale de suprafață. De asemenea, naveta va transporta dispozitive pentru a măsura compoziția suprafeței planetei și pentru a căuta vulcani activi și lichid la suprafața acesteia.

Aceste două nave spațiale au fost selectate din patru finaliști, ca parte a programului NASA Discovery, prin care agenția finanțează misiuni planetare relativ mici și necostisitoare. Misiunile anterioare Discovery includ: Mars Pathfinder, care a fost primul rover pe Marte, misiunea Dawn către Ceres și Vesta, telescopul spațial Kepler și Insight Mars.

Celelalte două misiuni de selecție au fost Io Volcano Observer (IVO) și Trident. IVO, prin care s-a propus să exploreze Io, luna lui Jupiter, cel mai activ corp vulcanic din sistemul solar. Trident ar fi explorat cea mai mare lună a lui Neptun, Triton, în speranța de a înțelege modul în care lunile înghețate pot deveni locuibile.

După finalizarea procesului de selecție, echipele DAVINCI+ și VERITAS vor primi fiecare aproximativ 500 de milioane de dolari pentru a dezvolta în continuare conceptele lor de misiune. Când vor fi lansate, vor marca primele misiuni NASA pe Venus din ultimii 40 de ani.

„VERITAS și DAVINCI+ nu vor răspunde tuturor întrebărilor noastre legate de planeta Venus, dar ne vor permite să facem un pas important înainte în înțelegerea existenței acestor diferențe dintre cele două planete”, a declarat Paul Byrne din cadrul Universității de Stat din Carolina de Nord.

Aceste două misiuni vor ajuta oamenii de știință să înțeleagă motivul pentru care planetele Venus și Pământ sunt atât de diferite. În timp ce acestea au dimensiuni asemănătoare și se află la distanțe relativ similare de Soare, Pământul este luxuriant și verde, pe când Venus este opusul acestuia. Nu este clar exact când sau cum au deviat de la caracteristicile comune, dar înțelegerea acestui lucru ar putea fi crucială în căutarea planetelor care ar putea fi locuibile, dincolo de sistemul nostru solar.

„Este uluitor cât de puțin știm despre Venus, dar rezultatele combinate ale acestor două misiuni ne vor dezvălui detalii despre planetă, de la norii din atmosferă și vulcanii de pe suprafața sa, până la nucleul acesteia. Va fi ca și cum am redescoperit planeta”, a declarat Thomas Wagner, cercetătorul NASA din programul Discovery.