TehnoȘtiri

POLUAREA CU AZOT

(c) Sergii Petruk/Alamy

În prezent, la nivel global, se vorbește foarte des despre efectul emisiilor de carbon. Totuși, atunci când vine vorba de mediu, există un alt element de care ar trebui să se țină cont. Azotul, vecinul carbonului din tabelul periodic, se află în centrul unei alte crize de mediu.

Într-o anumită măsură, azotul este un element benefic. Acesta este al patrulea cel mai comun element din corp. În plus, azotul este un ingredient esențial al ADN-ului și al altor biomolecule cruciale și este prezent în alimentele pe care le consumăm. Pentru a intra în lanțul trofic, azotul relativ inert din aer trebuie transformat sau fixat în compuși „azot reactivi” din sol, care sunt preluați de plante. În ultimul secol, oamenii au inclus azotul în procesele naturale, prin producerea de îngrășăminte sintetice în cantități uriașe și împrăștierea acestora pe terenurile agricole. O persoană obișnuită din SUA are o amprentă de azot de aproximativ 41 de kilograme pe an, în special datorită îngrășământului folosit pentru cultivarea hranei.

Din această cauză, o cantitate enormă de azot reactiv pătrunde în mediul mai larg, unde perturbă echilibrul chimic natural. În anul 1996, a existat o serie de rapoarte în care se descriau modurile în care scurgerile de azot provoacă creșterea algelor toxice („mareele roșii”), care ucid fauna marină. Lista lungă de efecte nocive include poluarea aerului, ploile acide și acidificarea solului.

Un grup susținut de ONU, denumit Sistemul Internațional de Management al Azotului, a inițiat un curs axat pe situația actuală. Acesta a contribuit la stabilirea unui obiectiv de reducere a deșeurilor de azot la jumătate până în anul 2030 și a propus o serie de modalități de a elimina acest lucru.

Această inițiativă este un început binevenit. Totuși, oamenii nu ar trebui să uite de catastrofele de mediu aparent diferite cu care ne confruntăm, și nu în ultimul rând de declinul biodiversității și de schimbările climatice, care sunt interconectate și se consolidează reciproc. Acest lucru este valabil și pentru azot: oxidul de azot este un gaz cu efect de seră care este de 300 de ori mai nociv decât dioxidul de carbon.