TehnoȘtiri

TARSIERUL ESTE UNUL DINTRE CELE MAI CIUDATE ANIMALE DIN NATURĂ

(c) BBC Science Focus Magazine

Tarsierii trăiesc în pădurile din Malaezia, Indonezia, Brunei și Filipine, aceștia fiind unele dintre cele mai mici primate din lume, cu o dimensiune ce depășește rar 15 cm lungime. Aceste animale, în mare parte solitare, sunt singurele primate carnivore din lume, având o dietă care constă în insecte, reptile și păsări, pe care le vânează noaptea.

Ochii acestora sunt de mari dimensiuni și prezintă celule fotoreceptive, denumite tije retiniene, care au rolul de a mări capacitatea de vedere în lumină slabă. Dacă oamenii ar avea ochii proporționați în mod asemănător, aceștia ar fi de mărimea unui grepfrut.

Tarsierii au ochii atât de mari încât nu îi pot roti în soclurile lor, astfel dezvoltând capacitatea de a-și roti capul la aproape 180° în orice direcție, pentru a putea privi în jur.

Urechile lor mari se pot roti și pot detecta frecvențele înalte emise de către pradă, oferind tarsierilor un auz direcțional excelent. Degetele lor au la vârfuri niște pernuțe umflate care îi ajută să se prindă de copaci, iar picioarele lor lungi, elastice, le permit să sară la distanțe de până la cinci metri.

Dacă oamenii ar fi avut picioarele proporționate în mod similar, aceștia ar fi capabil să sară peste cinci autobuze supraetajate.