TehnoȘtiri

FORMAREA PLANETEI PĂMÂNT

(c) Simone Marchi/SwRI

Este posibil ca scoarța continentală a Pământului să fi apărut cu 500 de milioane de ani mai devreme decât estimaseră anterior oamenii de știință. Descoperirea momentului în care s-a format solul pe Terra ne-ar putea ajuta să înțelegem condițiile în care a început viața primitivă.

O nouă crustă oceanică se ridică la crestele medio-oceanice, unde plăcile tectonice se despart. Crusta continentală este, de obicei, mult mai veche, formată din vulcanism, unde plăcile se ciocnesc unele de altele, împingând un strat mai gros și mai puțin dens deasupra nivelului mării.

Oceanul primește nutrienți în urma alterării crustei continentale, iar acest proces se poate să fi jucat un rol important în susținerea vieții primordiale. Marea întrebare este: Când au început să se formeze crustele continentale?

Desiree Roerdink și colegii săi din cadrul Universității din Bergen, Norvegia, au încercat să răspundă la această întrebare analizând 30 de mostre de rocă antică din șase locații din Australia, Africa de Sud și India. Acestea conțineau baritină, care se poate forma în izvoare termale – fisuri în fundul oceanului, unde apele calde, bogate în minerale reacționează cu apa de mare.

„Compoziția chimică a baritinelor conține amprenta mediului în care s-au format”, a declarat Roerdink, care a prezentat această lucrare la o întâlnire a Uniunii Europene de Geoștiințe din 26 aprilie 2021.

Ea și echipa ei au folosit rapoartele izotopilor de stronțiu din zăcăminte pentru a deduce momentul în care roca continentală erodată a pătruns în oceane. Ei au constatat că eroziunea a început în urmă cu aproximativ 3,7 miliarde de ani.

Când Pământul s-a format în urmă cu 4,5 miliarde de ani, era un peisaj infernal de rocă topită. În cele din urmă, stratul exterior al planetei s-a răcit suficient pentru a începe formarea unei cruste solide, acoperite de un ocean global.

Acest lucru a dat startul unui nou eon geologic în urmă cu aproximativ 4 miliarde de ani, cunoscut sub numele de Arhaic, iar cercetătorii sunt de părere că acesta este momentul în care a apărut pentru prima dată viața. Există dovezi ale activității microbiană din urmă cu cel puțin 3,5 miliarde de ani, dar nu se știe exact când și cum a început să se formeze viața.

„Rezultatele sugerează faptul că este posibil ca viața să fi apărut mai degrabă pe uscat, decât în oceane. Această cercetare ne ajută să punem delimita perioada în care crusta formată ar fi putut susține viața”, a declarat Aaron Satkoski din cadrul Universității din Texas, Austin.