TehnoȘtiri

COMPANIA SPAȚIALĂ DE STAT A CHINEI A PREZENTAT O RANDARE A UNEI NAVE SPAȚIALE

Captură de ecran a prezentării principalului producător de rachete de stat din China, CALT. (c) Weibo/CALT

În perioada 24-25 aprilie 2021, China a sărbătorit cea de-a șasea „Zi Națională a Spațiului” în Nanjing, un oraș aflat într-una din provinciile de est ale țării. În cadrul festivităților, oficialii spațiali chinezi au evidențiat colectarea recentă a probelor lunare prin intermediul misiunii Chang’e-5 și au anunțat numele primului rover chinezesc de pe Marte, Zhurong, care este programat să amartizeze pe planeta roșie în luna mai 2021.

De asemenea, în cadrul unui stand operat de principalul producător de rachete de stat din China, China Academy of Launch Vehicle Technology, a evidențiat potențialul transportului suborbital punct-la-punct. Acest concept se referă la un vehicul care este lansat de pe Pământ, zboară în spațiul suborbital și ajunge în cealaltă parte a planetei în mai puțin de o oră.

Videoclipul promoțional, postat și distribuit pe rețeaua socială chineză Weibo, prezintă două concepte diferite pentru realizarea zborurilor suborbitale cu pasageri, care ar putea avea loc în decurs de 2 decenii. Ceea ce este interesant la videoclip este faptul că primul concept seamănă izbitor de mult cu racheta Starship a companiei SpaceX. În videoclip este prezentat un vehicul de dimensiuni mari, capabil de decolare verticală și aterizare verticală.

Conceptul este remarcabil nu numai datorită aspectul său foarte similar cu cel al rachetei Starship (exteriorul navetei este strălucitor, la fel ca structura din oțel inoxidabil a rachetei Starship, iar prima și a doua etapă sunt foarte similare) ci și din punct de vedere al funcționalității. Deși Starship a fost promovat în primul rând ca fiind un vehicul utilizat pentru a duce oamenii pe Lună și pe Marte, SpaceX a dezvoltat și un concept de tip punct-la-punct.

SpaceX a dezvăluit pentru prima dată acest concept, denumit „Pământ pe Pământ” în luna septembrie 2017. Într-un videoclip lansat la acea vreme era prezentat un zbor suborbital din New York City și până în Shanghai efectuat doar în 39 de minute. Acel videoclip promova motto-ul „oriunde pe Pământ în mai puțin de o oră”.

Al doilea concept punct-la-punct descris în videoclipul chinezesc era reprezentat de un vehicul care putea decola și ateriza orizontal. Acesta folosea un tip de catapultă electromagnetică.

Ambele sisteme fac parte din planurile anunțate anterior de China cu privire la dezvoltarea transportului global punct-la-punct până în anul 2045. Conform obiectivelor de planificare pe termen lung ale țării, industria chineză ar trebui să înceapă să livreze marfă pe tot globul prin intermediul zborului suborbital până în anul 2035 și să transporte pasageri până în anul 2045.

Aceasta nu ar fi pentru prima dată când programul spațial chinez se inspiră de la compania SpaceX. Țara a urmărit SpaceX încă de la început, având un interes mare față de planurile SpaceX de a refolosi primele etape ale rachetelor. După cum se raportează în cartea Liftoff, în timpul primei lansări a companiei din anul 2006, în zona în care trebuia să aterizeze prima etapă a rachetei Falcon 1 se afla o barcă spionă chineză.

Mai recent, în anul 2019, racheta chineză Long March 2C a testat o serie de „aripi cu grile”, asemănătoare cu cele utilizate de prima etapă a rachetei Falcon 9. Aceste dispozitive sunt utilizate pentru a se direcționa racheta prin atmosferă în timpul procesului de reintrare. China intenționează să dezvolte o rachetă (Long 8 March) capabilă să aterizeze pe o platformă maritimă într-un mod similar cu racheta Falcon 9, iar firmele chineze semi-private, precum LinkSpace și Galactic Energy, par să imite tehnologia de lansare a companiei SpaceX.

Nu este clar dacă China va dezvolta și un vehicul asemănător cu Starship pentru transport interplanetar. Deocamdată, țara intenționează să dezvolte un heavy lifter convențional, cunoscut sub numele de Long 9 March, precum și un dispozitiv de propulsie cu trei nuclee, care se aseamănă cu racheta Falcon Heavy a companiei SpaceX.