TehnoȘtiri

STELELE FORMATE DIN ANTIMATERIE

(c) SAKKMESTERKE/SCIENCE PHOTO LIBRARY

În apropierea sistemului nostru solar ar putea exista mai multe stele de antimaterie. Cercetătorii au descoperit o serie de indicii cu privire la existența acestor obiecte ciudate și improbabile, denumite antistele. În urma unor scanări pentru detectarea razelor gamma pe care aceste antistele ar trebui să le producă au fost descoperiți 14 candidați.

Atunci când materia intră în contact cu antimateria, acestea se anihilează reciproc,  formându-se o ploaie de radiații cu energie ridicată, inclusiv raze gamma. Cercetătorii se așteaptă ca acest lucru să aibă loc destul de des pe suprafața antistelelor (dacă acestea există), deoarece materia obișnuită ar interacționa cu acestea.

Simon Dupourqué și colegii acestuia din cadrul Universității din Toulouse, Franța, au examinat datele colectate de către Fermi, telescopul spațial cu raze gamma, pentru a detecta obiectele care emit tipul de radiație produs de către aceste anihilări și care nu au fost deja explicate de un alt fenomen astronomic.

Dintre cei 14 candidați descoperiți, cercetătorii au calculat că, în galaxia noastră, ar putea exista până la o antistea la 400.000 de stele obișnuite. „Acest număr poate părea mare, dar aceasta este o limită superioară. Pentru determinarea acestui număr am presupus faptul că toți cei 14 candidați sunt antistele, dar este probabil ca lucrurile să nu fie chiar așa”, a declarat Dupourqué.

Nu există un mecanism de formare al antistelelor care să se încadreze în modelul cosmologic standard, deci este destul de puțin probabil ca acestea să existe. Totuși, există și modele conform cărora formarea antistelelor ar putea fi posibilă. În plus, există o serie de dovezi observaționale, care sugerează că faptul aceste stele ar putea fi reale. De la momentul implementării pe Stația Spațială Internațională din anul 2011, experimentul Alpha Magnetic Spectrometer (AMS) a detectat semnale provizorii ale opt atomi de antiheliu.

Există foarte puțină cantitate de antimaterie naturală în univers, iar cea mai mare parte este sub formă de particule mai mici de antimaterie, acestea fiind produse de către razele cosmice. „La fiecare 100 de milioane de atomi de heliu există 1 atom de antiheliu. Această rată, oricât de mică ar fi ea, este de fapt de aproximativ 500 de ori mai mare decât ne-am aștepta în cazul proceselor astrofizice obișnuite”, a declarat Vivian Poulin din cadrul Universității din Montpellier, Franța.

Cel mai simplu mod de a produce antiheliu este cu ajutorul unei antistele, care să fuzioneze antihidrogenul în antiheliu în același mod în care o stea obișnuită fuzionează hidrogenul în heliul. Chiar dacă antimateria este anihilată instantaneu atunci când aceasta întâlnește materia obișnuită, spațiul este atât de gol încât Dupourqué și colegii săi au calculat că o antistea ar putea supraviețui cu mult mai mult decât vârsta actuală a universului fără a dispărea complet.

Cu toate acestea, dacă există antistele, acestea sunt incredibil de greu de detectat. „Nu există o diferență de culoare. Un antisoare ar arăta probabil ca soarele nostru”, a declarat Poulin.

„Asta înseamnă că demonstrarea faptului că acești 14 candidați sunt cu adevărat antistele este aproape imposibilă. Ar fi mult mai ușor să demonstrezi faptul că aceștia nu sunt antistele, fie căutând explicații mai puțin exotice pentru razele gamma pe care le degajă, fie observându-le la diferite lungimi de undă, căutând caracteristici ale altor tipuri de obiecte. Dacă chiar și unul dintre aceștia ar fi o antistea, ar trebui să ne reconsiderăm întreaga înțelegere a universului timpuriu pentru a determina modul în care aceasta s-a format”, a adăugat Dupourqué.