Dintr-o perspectivă medicală, conștiința este o descriere a nivelului nostru actual de conștientizare: oamenii care sunt pe deplin treji sunt complet conștienți. Totuși, în cealaltă extremă, oamenii aflați în comă nu au conștiință, deoarece nu au gânduri subiective sau simț al conștientizării. Alte stări, precum somnul și intoxicația, se află între cele două extreme. În cazul acestora, conștientizarea și claritatea subiectivă sunt diminuate, dar nu sunt complet absente.
Dintr-o perspectivă filosofică, conștiința este greu de definit. De obicei, prin acest termen se înțelege „conștiința fenomenologică”, adică un sentiment subiectiv, cu ajutorul căruia o persoană poate simți că există. Filozofii numesc aceste experiențe conștiente subiective „qualia” (exemple ale acestor experiențe ar fi intensitatea culorii roșu a unui obiect roșu și amărăciunea cafelei). Acestea sunt dificil de investigat de către oamenii de știință, deoarece nu se poate ști niciodată, cu adevărat, dacă o altă persoană are o experiență conștientă subiectivă.
Neurologii încă nu sunt de acord cu privire la modul în care creierul uman creează sentimentul subiectiv al conștiinței. O teorie populară, mai exact teoria spațiului de lucru neuronal global, compară mintea cu un teatru. Conform acesteia, atunci când ceva devine punctul central al atenției noaste, apare o amplificare a activității neuronale dincolo de zonele de procesare pur senzoriale, permițând informațiilor sau experienței să poată atinge nivelul de experiență conștientă.