TehnoȘtiri

PROBLEMELE ETICE CAUZATE DE CREȘTEREA CELULELOR UMANE ÎN EMBRIONI DE MAIMUȚĂ

(c) Weizhi Ji, Universitatea de Știință și Tehnologie din Kunming.

Cercetătorii au crescut celule umane în embrioni de maimuță cu scopul de a înțelege mai bine modul în care celulele se dezvoltă și comunică între ele.

Juan Carlos Izpisua Belmonte și colegii acestuia din cadrul Institutului Salk din California au produs așa-numitele himere om-maimuță, folosind celule stem umane, adică celule speciale, care au capacitatea de a se dezvolta în multe tipuri diferite de celule, inserate în embrioni de macac. Embrionii au fost plasați în vase Petri și au fost monitorizați în cadrul unui laborator.

Cu toate acestea, unii eticieni și-au exprimat îngrijorarea, declarând faptul că acest tip de experiment „ridică probleme semnificative de natură etică și juridică”.

Himerele sunt organisme ale căror celule provin de la doi sau mai mulți indivizi. În cazul omului, himerismul poate apărea în mod natural, în urma transplanturilor de organe. În acest caz, celulele din acel organ încep să crească și în alte zone ale corpului.

Izpisua Belmonte a declarat faptul că experimentele echipei de cercetare ar putea deschide calea în abordarea lipsei severe de organe transplantabile, precum și în înțelegerea mai bună a dezvoltării umane în primele etape ale vieții, a evoluției bolilor și a procesului de îmbătrânire. „Aceste abordări himerice ar putea fi cu adevărat foarte utile pentru avansarea cercetării biomedicale nu doar în primele etape ale vieții, ci și în ultimele etape a vieții”, a declarat acesta.

În anul 2017, Izpisua Belmonte și colegii săi au creat prima himeră om-porc. Aceștia au încorporat celule umane în țesutul unui porc aflat în stadiul incipient de dezvoltare. Aceștia au constatat faptul că celulele umane din acel mediu aveau o comunicare moleculară slabă. Așadar, echipa a decis să investigheze himerele cultivate în laborator folosind o specie mai apropiată de rasa umană, și anume macacii.

Embrionii himerici om-maimuță au fost monitorizați în laborator timp de 19 zile înainte de a fi distruși. Echipa de cercetare a declarat faptul că celulele stem umane „au supraviețuit și s-au integrat cu o eficiență relativă mai bună decât în cadrul ​​experimentelor anterioare, care au utilizat țesut de porc”.

Izpisua Belmonte a declarat faptul că lucrarea respectă orientările etice și legale actuale. „Pe cât de importante pentru sănătate și cercetare credem că sunt aceste rezultate, la fel de important este și modul în care am desfășurat această lucrare. Am respectat foarte strict toate considerațiile etice și am avut o colaborare foarte strânsă cu agențiile de reglementare”, a adăugat Belmonte.

„Această descoperire consolidează un fapt din ce în ce mai evident: categoriile biologice nu sunt fixate, ci sunt fluide. Acest lucru poate ridica probleme etice și juridice semnificative”, a declarat Anna Smajdor din cadrul Universității din East Anglia, Marea Britanie.

„Oamenii de știință din spatele acestei cercetări afirmă faptul că acești embrioni himerici oferă noi oportunități, deoarece în prezent, nu avem capacitatea să realizăm anumite tipuri de experimente pe oameni. Totuși, nu putem spune dacă acești embrioni sunt sau nu umani”, a adăugat Smajdor.

Julian Savulescu din cadrul Universității din Oxford a declarat: „Această cercetare deschide cutia Pandorei către himerele om-animal. Acești embrioni au fost distruși la 20 de zile de la dezvoltarea acestora, dar este doar o chestiune de timp înainte ca aceste tipuri de himere să fie dezvoltate cu succes, cu scopul de a crea o organe pentru oameni. Acesta este unul dintre obiectivele pe termen lung ale acestei cercetări.”

„Întrebarea etică cheie este: care este statutul moral al acestor noi creaturi? Înainte de efectuarea oricărui experiment pe himere vii sau pe organe create cu ajutorul acestora, este absolut necesară evaluarea capacităților mentale ale organismelor”, a adăugat Stavulescu.