TehnoȘtiri

CELE MAI ÎNTÂLNITE DURERI DE CAP

(c) How it works

Deși există zeci de tipuri de dureri de cap, potrivit Serviciului Național de Sănătate, cea mai frecventă este durerea de cap „tensionată”. Aceasta provoacă o durere la nivelul întregului craniu, fiind asociată cu stresul, deshidratarea și tensiunea musculară.

Migrenele sunt dureri de cap mai intense, care nu apar foarte frecvent, acestea afectând doar o parte a capului la un moment dat și provocând pulsuri intense. Cercetătorii sunt de părere că acestea sunt legate de modificările activității nervoase și a fluxului de sânge din interiorul creierului. De asemenea, și modificările hormonale pot provoca dureri de cap, iar alergiile și infecțiile pot provoca dureri de cap, legate de presiunea ce apare în urma congestiei de la nivelul sinusurilor.

De cele mai multe ori, durerile de cap nu au la bază afecțiuni grave. Dacă durerea este bruscă și intensă sau este însoțită de febră, erupție cutanată sau modificări ale vorbirii, memoriei sau mobilității, este necesară contactarea unui medic. Astfel de dureri de cap ar putea fi simptomele unui accident vascular cerebral sau a unei tumori cerebrale.

Unele dintre cele mai frecvente tipuri de cefalee sunt:

  1. Durerile de cap sinusale

Adesea, durerile de cap sinusale sunt provocate de o infecție și apar în urma creșterii presiunii din sinusurile aflate la nivelul nasului și deasupra ochilor, din cauza blocării mucusului.

  1. Durerile de cap tensionate

Acestea tind să afecteze ambele zone ale capului și constau într-o senzație de strângere. Cercetătorii sunt de părere că acestea sunt legate de stres, încordare musculară și deshidratare.

  1. Migrenele

Acestea sunt caracterizate de dureri intense, care apar doar într-o singură zonă a capului. Migrenele pot afecta vederea oamenilor sau îi pot face să se simtă rău sau sensibili la diferite sunete sau la lumină.

  1. Durerile de cap de tip cluster

Acestea afectează un ochi și sunt asociate cu dureri severe, congestie nazală și producerea de lacrimi. Aceste tipuri de cefalee tind să reapară de mai multe ori.