TehnoȘtiri

ROBOTUL SUBMERSIBIL CARE A REZISTAT PRESIUNII DIN GROAPA MARIANELOR

(c) Guorui Li

Un robot fabricat din silicon a rezistat în urma scufundării la o adâncime de 10.900 de metri, în groapa Marianelor, unde presiunea este enormă. Acest dispozitiv ar putea conduce la dezvoltarea unor modele submersibile mai ușoare și mai agile.

O echipă de cercetători, condusă de Guorui Li din cadrul Universității Zhejiang din China, a proiectat robotul, având ca model peștii melci, care au un corp relativ delicat și moale și care se numără printre speciile care se pot scufunda la adâncimi foarte mari. Aceștia au fost observați înotând la adâncimi de peste 8000 de metri.

Robotul submersibil are aspectul unui diavol de mare, având o lungime de 22 de centimetri și o anvergură de 28 de centimetri. Acesta este fabricat din cauciuc siliconic și prezintă componente electronice răspândite în toată construcția sa, conectate prin fire, și nu montate pe o placă de circuite precum majoritatea submersibilelor. Acest lucru se datorează faptului că, în cadrul unor teste, echipa de cercetători a constatat faptul că, atunci când erau plasate sub presiune ridicată, conexiunile dintre componentele de pe plăcile de circuit rigide reprezentau un punct slab al robotului.

Robotul este propulsat prin apă de două aripi flexibile și care au fost proiectate să funcționeze într-un mod asemănător cu aripioarele unui pește melc. Acestea sunt acționate de o serie de mușchi artificiali, confecționați dintr-un polimer conductiv care se contractă atunci când este aplicat un curent electric. Astfel, mișcarea aripioarelor, într-un arc de 6,3 grade, produce propulsia robotului.

Acesta este proiectat pentru explorarea adâncurilor și a fost testat, cu succes, la baza gropii Marianelor, cel mai adânc punct din oceanele Terrei, în timp ce era legat de un submersibil tradițional. Robotul a menținut mișcarea aripilor timp de 45 de minute.

În cadrul unor teste desfășurate în Marea Chinei de Sud, la o adâncime de 3224 metri, robotul, care nu a mai fost legat de un alt dispozitiv, s-a deplasat cu viteze de peste 5 centimetri pe secundă. În viitor, după ridicarea restricțiilor legate de Covid-19, sunt planificate alte teste individuale în groapa Marianelor.