TehnoȘtiri

CEAIUL VERDE ȘI CAFEAUA POT FI ASOCIATE CU UN RISC MAI MIC DE DECES

(c) BBC Science Focus Magazine

În prezent, cercetările sugerează faptul că un consum regulat de ceai verde și cafea poate reduce riscul de deces.

Oamenii de știință au corelat consumul zilnic al unei cești de cafea cu un risc mai mic de deces, atât în rândul supraviețuitorilor unui accident vascular cerebral, cât și în rândul persoanelor sănătoase. În timp ce consumul a șapte sau mai multe cești de ceai verde a fost asociat cu un risc mai mic de deces, atât în cazul unui atac de cord, cât și al supraviețuitorilor unui accident vascular cerebral.

Cercetătorii din cadrul Universității din Osaka, au studiat timp de aproximativ 18 ani asocierea dintre ceaiul verde, sănătatea inimii și riscul de deces, în cazul a 46.000 de participanți cu vârste cuprinse între 40-79 de ani, în diferite comunități din Japonia.

Rezultatele acestora au indicat faptul că, supraviețuitorii accidentului vascular cerebral care consumau zilnic, șapte sau mai multe căni de ceai verde, prezentau un risc de deces scăzut, cu aproximativ 62% mai mic decât supraviețuitorii care nu au consumat deloc. O asociere similară a fost descoperită în cazul persoanelor de gen masculin, care au suferit un atac de cord. Cu toate acestea, pentru participanții fără probleme cardiovasculare anterioare, corelarea riscului redus de deces cu un consum regulat de ceai verde nu a fost observat.

Profesorul Naveed Sattar, cercetător medical și expert în sănătatea inimii, este îngrijorat cu privire la rezultate obținute. Acesta a declarat următoarele: „un procent de 62 % este unul destul de considerabil. Medicamentele pe bază de statină nu au acest efect și nici tratamentele pentru tensiunea arterială”.

„Nu există dovezi clare cu privire la faptul că anumite substanțe nutritive vor fi mai mult sau mai puțin benefice, indiferent dacă ați suferit sau nu un atac de cord. Aceste lucruri depind de comportamentul fiecăruia, dar și de activitatea desfășurată. Poate că anumite persoane care au suferit un accident vascular cerebral sunt suficient de sănătoase pentru a consuma șapte cești de ceai verde”, a adăugat acesta.

Este încă neclară relația dintre consumul de ceai verde sau cafea și sănătatea inimii, însă cercetătorii studiului consideră faptul că polifenolul, un compus abundent în ceaiul verde, poate fi legat de observarea riscului redus de deces. În prezent, aceștia nu pot explica aceste influențe protectoare, ajungând astfel la concluzia că este nevoie de mai multe studii.

Sattar este sceptic cu privire la faptul că, un anumit compus din ceai ar putea influența sănătatea inimii noastre, în special polifenolul. În cadrul unui studiu aleatoriu, efectuat pe o perioadă scurtă de timp, au fost comparate diferite băuturi bogate sau nu în polifenol, însă nu au fost descoperite beneficii în ceea ce privește factorii de risc asociați sănătății inimii.

„Cu toate acestea, aș sfătui oamenii să consume ceai verde pentru a obține beneficii ale sănătății? Răspunsul ar fi nu. I-aș sfătui să facă lucruri care funcționează cu adevărat: o dietă sănătoasă și o activitate fizică constantă. Pentru nutriție, este esențial creșterea fibrelor în dieta ta, există anumite studii care dezvăluie faptul că fibrele îmbunătățesc factorii de risc”, a declarat Sattar.

Profesorul Hiroyasu Iso, autorul principal al studiului, a menționat faptul că este nevoie de mai multe informații privind stilul de viață al participanților, pentru a înțelege pe deplin observațiile acestora. Tot acesta a adăugat și faptul că potențialele beneficii ale sănătății pot depinde de modul în care preparați ceaiul sau cafeaua.

Evitarea excesului de lapte sau zahăr reprezintă cel mai sănătos mod de a consuma ceaiul și cafeaua, limitând astfel problemele cardiace legate de zahăr.

„Pentru a avansa cu această cercetare, avem nevoie de studii aleatorii robuste asupra factorilor de risc relevanți, precum tensiunea arterială, colesterolul sau diabetul”, a declarat Sattar.

Deși ceaiul verde și cafeaua nu reprezintă, exact, trucuri pentru starea de sănătate, cercetările viitoare ne vor ajuta să înțelegem mai bine importanța stilului de viață și factorii de nutriție pentru o viață îndelungată și mai sănătoasă.