TehnoȘtiri

VACCINAREA ANIMALELOR DE COMPANIE ÎMPOTRIVA COVID – 19

(c) BBC Science Focus Magazine

Oamenii de știință susțin faptul că, în viitor, ar putea fi necesară vaccinarea împotriva COVID – 19 a animalelor domestice, precum pisicile și câinii, pentru a reduce răspândirea virusului.

Specialiștii din cadrul Universității de Est din Anglia (UEA), Institutului de Cercetare Earlham, Norwich și Universității din Minnesota, au declarat faptul că acest virus poate infecta o gamă largă de specii de animale, inclusiv pisicile, câinii, nurcile și alte specii domesticite.

Într-un editorial publicat în jurnalul Virulence, aceștia au precizat faptul că evoluția continuă a virusului la animale, urmată de transmiterea la om, „reprezintă un risc semnificativ pe termen lung asupra sănătății publice”.

„Nu este de neconceput faptul că vaccinarea anumitor specii de animale domestice, ar putea fi necesară pentru a limita răspândirea infecției”, au menționat aceștia.

În anul 2020, Guvernul Danez a sacrificat milioane de nurci, după ce a fost constatat faptul că sute de cazuri de COVID-19, aveau legătură cu variantele de coronavirus asociate cu nurca de fermă.

Unul dintre autorii editorialului, Cock van Oosterhout, profesor de genetică evolutivă în cadrul UEA, a declarat faptul că pisicile și câinii pot contracta virusul, însă nu există cazuri cunoscute în care a existat o propagare a acestuia asupra oamenilor.

„Este perfect normal să se dezvolte vaccinuri pentru animalele de companie și pentru animale domestice, doar ca o măsură de precauție pentru a reduce acest risc. Trebuie să fim pregătiți pentru orice eventualitate atunci când vine vorba de coronavirus”, a afirmat acesta.

„Consider că cel mai bun mod de a face acest lucru, este să luăm în considerare dezvoltarea vaccinurilor și în cazul animalelor. Interesant este faptul că rușii au început dezvoltarea unui vaccin pentru animalele de companie, despre care există foarte puține informații.”

Prof. van Oosterhout a realizat editorialul alături de prof. Kevin Tyler, redactor-șef al jurnalului Virulence, directorul Institutului Earlham, prof. Neil Hall, și prof. Hinh Ly, din cadrul Universității din Minnesota.

În editorialul lor, oamenii de știință au scris: „Evoluția continuă a virusului în cazul animalelor gazdă, urmată transmiterea în gazde umane sensibile, prezintă un risc semnificativ pe termen lung pentru sănătatea publică”.

„SARS-CoV-2 poate infecta o gamă largă de specii gazdă, inclusiv pisici, câini, nurci și alte specii de animale sălbatice și domesticite și, prin urmare, vaccinarea animalelor domestice ar putea fi necesară pentru a opri evoluția ulterioară a virusului și evenimentele de contagiune”.

„În timp ce campaniile de vaccinare împotriva COVID-19 se află în desfășurare, la nivel mondial, este posibilă evoluția unor noi variante de virusuri, care au potențialul de a se transmite la populația umană”.

Aceștia au menționat faptul că mai multe tulpini de virus transmisibile, precum varianta din Marea Britanie, necesită vaccinarea mai multor oameni pentru a menține coronavirusul sub control.

„Vaccinarea împotriva unui agent patogen viral cu o prevalență atât de mare, la nivel global, este fără precedent și, prin urmare, ne-am trezit în ape neexplorate.”

Oamenii de știință au cerut guvernelor să ia în considerare utilizarea continuă a măsurilor stricte de control, precum purtarea măștilor și distanțarea socială, ca fiind singurele modalități de reducere a evoluției și răspândirii noilor variante de COVID-19.