Pentru a se extinde în zonele mai reci din Europa și Asia, strămoșii oamenilor au avut nevoie de o îmbrăcăminte corespunzătoare. Cele mai vechi dovezi posibile cu privire la hainele oamenilor preistorici sunt reprezentate de instrumentele din piatră descoperite în situri arheologice, precum Gran Dolina din Munții spanioli Atapuerca (instrumente asociate cu specia Homo antecessor și care au o vechime de aproximativ 780.000 de ani), sau în Schöningen, Germania (acestea fiind asociate cu specia Homo heidelbergensis, care a trăit în urmă cu aproximativ 400.000 de ani), care ar fi putut fi folosite pentru a realiza haine din piei de animale.
În cazul neanderthalienilor, care au trăit în urmă cu 400.000 de ani, se observă dovezi clare privind musculatura brațelor, prin care aceștia îndeplineau, în mod obișnuit, sarcini precum pregătirea pielii. În ciuda faptului că aceștia aveau corpurile adaptate la frig față de oamenii din prezent, în cadrul unui studiu efectuat în anul 2012 s-a estimat faptul că neanderthalienii ar fi trebuit să-și acopere până la 80% din corp pentru a supraviețui iernilor aspre.
În cazul omului modern (Homo sapiens), adoptarea îmbrăcămintei ar fi putut să aibă și alte efecte. În cadrul unui studiu, realizat în anul 2011, s-a sugerat faptul că păduchii de îmbrăcăminte au început să devieze genetic de la cei ce se regăseau în părul uman în urmă cu aproximativ 170.000 de ani, astfel, propunându-se un reper temporal în ceea ce privește adoptarea îmbrăcămintei.
Pe timpul iernii, oamenii preistorici trebuiau să își acopere până la 90% din corp, motiv pentru care aceștia au dezvoltat haine cu aspect mai modern decât mantiile de blană pe care se presupune că le purtau neanderthalienii. În urmă cu aproximativ 40.000 de ani, oamenii utilizau ace și sule, realizate din os și piatră, pentru a crea haine cusute, potrivite, pentru a se încălzi.