În prezent, există o serie de metode diferite de calculare a distanței dintre două galaxii, dar una dintre cele mai utilizate este metoda „lumânării standard”. Aceasta se bazează pe faptul că, dacă se cunoaște cu exactitate strălucirea unui obiect din spațiu (strălucirea sa „intrinsecă”), atunci se poate estima distanța la care se află, în funcție de cât de strălucitor acel obiect pare de pe Pământ (strălucirea „aparentă”).
O „variabilă cefeidă” este un tip de lumânare standard. Variabilele cefeide sunt un tip de stele care au o relație consistentă între luminozitatea lor intrinsecă și pulsație. Astfel, dacă o astfel de stea pulsează cu rata x, se poate calcula luminozitatea sa intrinsecă, y.
Măsurarea luminozității intrinseci a unei variabile cefeide sau a altor tipuri de lumânări standard, precum supernovele, permite astronomilor calcularea distanței până la galaxia din care face parte lumânarea standard.
Pentru cele mai îndepărtate galaxii, strălucirea lumânărilor standard nu este suficient de mare pentru a putea fi folosită această metodă, așa că astronomii folosesc adesea legea „Hubble-Lemaître”, în cadrul căreia se afirmă următorul fapt: cu cât o galaxie este mai departe de Pământ, cu atât se îndepărtează cu o viteză mai mare față de Calea Lactee. Aceasta este doar o consecință a faptului că Universul se extinde.
Astronomii măsoară mai întâi viteza galaxiei analizând modificarea luminii galaxiei către capătul roșu al spectrului luminos („redshift”) și, odată ce viteza sa este cunoscută, se poate calcula distanța.