Cangurii din sanctuarele pentru animale și grădinile zoologice utilizează limbajul corpului pentru a cere ajutor oamenilor, precum caii și câinii, ceea ce sugerează faptul că și animalele sălbatice pot învăța să se angajeze în comunicarea dintre specii, doar prin simplul fapt că se află în jurul oamenilor.
Acest lucru anulează teoriile anterioare, conform cărora capacitatea animalelor de a comunica cu oamenii a rezultat din domesticire, a afirmat Alan McElligott, din cadrul Universității din Hong Kong.
Peste cincizeci de milioane de canguri, animale care nu a fost niciodată domesticite, circulă liber în grupuri prin toată Australia. Aceste grupuri se regăsesc atât de frecvent, încât sunt considerate a fi „echivalentul căprioarelor din Europa”, a adăugat McElligott. Cu toate acestea, mii de astfel de marsupiale trăiesc în grădini zoologice, parcuri și sanctuare, în scopuri educaționale sau de protecție.
McElligott și colegii săi au studiat 16 canguri din trei subspecii diferite, care trăiesc în captivitate în Australia. Utilizând metodele similare din studiile anterioare efectuate asupra cailor, câinilor și caprelor, oamenii de știință au antrenat, inițial, cangurii pentru a găsi o recompensă gustoasă, precum bucăți de morcov, porumb sau cartofi dulci, aflată într-o cutie mică. Aceștia au închis cutia, într-un mod care a făcut imposibilă deschiderea acesteia de către canguri și au observat reacția animalelor.
Similar animalelor studiate anterior, cangurii s-au orientat în mod constant către un om din apropiere pentru ajutor.
„Aceștia mă priveau direct, precum un câine sau o capră, apoi priveau înapoi la cutie, iar unii dintre aceștia chiar s-au apropiat și mi-au zgâriat genunchiul, similar unui câine care cere atenție, a declarat McElligott. Acest lucru s-a întâmplat cu întreaga gamă de subspecii, de la cangurii cenușii occidentali tipic „prietenoși” (Macropus fuliginosus fuliginosus), la cangurii cenușii uriași (Macropus giganteus) și, în general, mai „nărăvași” și cangurii roșii (Macropus rufus).
„Am fost cu adevărat șocat”, a afirmat McElligott, referindu-se la speciile din est, care mai puțin docile. „Nici nu credeam că vom trece cu brio prin protocolul de instruire cu aceștia”.
Deși se cunosc foarte puține informații despre comportamentul social și cogniția la canguri, este posibil ca viața în grupurile sociale să îi facă pe aceaștia mai susceptibili la nevoia de a solicita ajutor, chiar și la cineva din afara propriei specii, a adăugat acesta.
Rămâne de văzut dacă acest lucru presupune faptul că toate animalele sălbatice care trăiesc în grupuri sociale, ar solicita oamenilor ajutor dacă ar fi familiarizați cu aceștia, a menționat spune McElligott.