TehnoȘtiri

DETECTAREA CÂMPURILOR MAGNETICE CREATE DE BIG BANG

(c) NASA/SOFIA; Star field image: NASA/Hubble Space Telescope

Astronomii din întreaga lume se află în procesul de detectare a câmpurilor magnetice apărute în urmă cu miliarde de ani, deoarece acestea ar putea oferi o nouă modalitate de a studia big bang-ul.

„Aceste câmpuri magnetice ne pot oferi indicii cu privire la originea universului”, a declarat Sergio Martin-Alvarez din cadrul Universității din Cambridge.

Oamenii de știință sunt de părere că aceste câmpuri magnetice joacă un rol important în formarea stelelor în cadrul galaxiilor, iar în Calea Lactee se regăsesc diferite tipuri de astfel de câmpuri. Unele dintre ele au apărut în urma exploziilor stelare, iar altele în urma formării găurilor negre. În plus, mai există o serie de câmpuri magnetice cunoscute sub numele de câmpuri magnetice primordiale, provenite, posibil, dintr-o perioadă de inflație cosmică rapidă, produsă la fracțiuni de secundă după big bang.

Până în prezent nu a fost posibilă detectarea acestor câmpuri, dar Martin-Alvarez și colegii săi au declarat faptul că aceștia au găsit o modalitate de a le înregistra. Echipa a modelat evoluția câmpurilor magnetice recente și primordiale în Calea Lactee. Grupul a descoperit faptul că aceste câmpuri magnetice primordiale au existat întotdeauna de-a lungul timpului, în prezent acestea fiind mult mai puternice decât se credea anterior.

„Am fost surprinși de faptul că aceste câmpuri încă există. Acum, trebuie să vedem ce parametrii putem măsura cu ajutorul telescoapelor”, a declarat Martin-Alvarez.

Câmpurile magnetice primordiale par a fi distribuite mai mult spre centrul galaxiei, în timp ce acelea care există datorită stelelor și găurilor negre sunt distribuite uniform în toată galaxia.

Această descoperire ar putea avea implicații mari. „Dacă putem măsura câmpurile magnetice primordiale dintr-o singură galaxie, am putea măsura câmpul magnetic primordial al întregului univers. Este ceva ce nu credeam că va fi posibil vreodată”, a declarat Martin-Alvarez.

„Cu ajutorul acestui studiu s-ar putea distinge originea astrofizică a câmpurilor magnetice galactice. Dacă observațiile viitoare indică o origine cosmologică, aceasta va avea implicații pentru fizica particulelor și pentru înțelegerea noastră cu privire începutul universului”, a declarat Tanmay Vachaspati din cadrul Universității din Arizona.

„Dacă vom descoperi câmpuri magnetice primordiale, acestea ne vor oferi o nouă vedere asupra big bang-ului, deoarece ar fi fost nevoie de un eveniment neobișnuit în universul timpuriu pentru ca acestea să se formeze”, a declarat Alexander Kusenko din cadrul Universității din California, Los Angeles.