Unii dintre oamenii antici care trăiau în Europa în urmă cu jumătate de milion de ani aveau o strategie remarcabilă pentru a face față iernii: aceștia hibernau. Aceasta este afirmația făcută de către doi cercetători. Alte persoane din domeniu contestă dovezile, dar cercetările în curs sugerează faptul că ar fi putut fi posibilă inducerea unei stări asemănătoare hibernării în cazul oamenii moderni.
Sima de los Huesos, denumită și „groapa oaselor”, se află în nordul Spaniei și este unul dintre cele mai importante locuri din lume în ceea ce privește studierea evoluției umane. Săpăturile au condus la descoperirea a peste 7500 de fosile aparținând scheletelor a cel puțin 29 de oameni din antichitate, adesea plasați în specia Homo heidelbergensis. Oasele și ADN-ul din compoziția acestora au fost studiate în detaliu, dezvăluind faptul că rămășitele aparțineau unor strămoși ai neandertalienilor.
Totuși, potrivit lui Antonis Bartsiokas din cadrul Universității Democrit din Tracia, Grecia, studiile anterioare nu au luat în considerare un factor important. El este de părere că oasele prezintă dovezi ale unei serii de boli asociate cu deficiențele de vitamină D din corp. Printre acestea se numără osteodistrofia renală și rahitismul, pe care Bartsiokas le-a diagnosticat pe baza depozitelor neobișnuit de mari de os de deasupra orificiilor ochilor. Bartsiokas a adăugat faptul că, în mod colectiv, patologiile sugerează faptul că oamenii din antichitate petreceau în mod obișnuit luni de zile în medii întunecate în care, privați de accesul la lumina soarelui, corpurile lor nu puteau produce vitamina D.
Rahitismul și deficiențele de vitamina D au fost descrise anterior în cadrul populațiilor istorice, în special în zonele urbane dense unde accesul la soare era destul de restricționat. Niciodată în istorie, nu au fost diagnosticați cu deficiențe de vitamina D această specie de oameni. Pe măsură ce a aprofundat acest subiect, Bartsiokas și-a dat seama că aceleași tipuri de afecțiuni au fost adesea regăsite în cazul animalelor care hibernează în peșteri, inclusiv în cazul liliecilor.
Atât Bartsiokas, cât și colegul său, Juan Luis Arsuaga din cadrul Universității Complutense din Madrid, Spania, susțin că oasele reprezintă dovada faptului că oamenii antici din Sima de los Huesos au hibernat în peșteri. Bartsiokas susține aceasta că aceasta era singura modalitate prin care oamenii antici ar fi putut petrece suficient timp în întuneric pentru a dezvolta deficiențe de vitamina D.
„Această idee poate părea nebună, dar este suficient de nebună ca să fie adevărată”, a declarat Bartsiokas. În primul rând, el subliniază faptul că unele dintre rudele noastre primate, inclusiv lemurul gri (Microcebus murinus) hibernează zile întregi.
Pe de altă parte, în cadrul unui studiu efectuat în anul 2019 s-a sugerat faptul că rămășițele oamenilor din Sima de los Huesos au o vechime cuprinsă între 440.000 și 455.000 de ani, ceea ce înseamnă că aceștia au trăit în una dintre cele mai severe perioade glaciare din ultimul milion de ani. Bartsiokas este de părere că acele condiții ar fi putut acționa ca o presiune selectivă extremă care i-a încurajat pe aceștia să se adapteze rapid, de-a lungul a probabil 50.000 de ani, la un stil de viață hibernant.
Totuși, nu se crede că alți oameni preistorici au hibernat. Multe alte specii trăiau în medii cu temperaturi mai ridicate, unde nu era necesar un astfel de comportament. Bartsiokas este de părere că oamenii antici care au trăit în zone cu ierni foarte aspre, inclusiv neanderthalienii, au prezentat adaptări anatomice pentru a face față frigului, ceea ce le-a conferit structura facială distinctă. De asemenea, este posibil ca aceștia să fi avut un acces mai facil la carnea de animale bogată în grăsimi pe tot parcursul anului, ceea ce ajută populațiile arctice din prezent să evite apariția deficiențelor de vitamina D în lunile de iarnă.
Megan Brickley din cadrul Universității McMaster din Canada nu este convinsă de aceste concluzii. Cercetările sale se concentrează asupra bolilor metabolice osoase și a deficitului de vitamina D, iar primele sale impresii sunt acelea că oasele antice din Sima de los Huesos nu prezintă dovezi clare ale rahitismului. Unii dintre oamenii antici ar fi putut avea o altă formă de boală osoasă metabolică în timpul vieții, dar ea nu crede că există dovezi care să sugereze o strategie de hibernare.
Asta nu înseamnă că ideea că oamenii antici hibernau este de neconceput. Fred Spoor din cadrul Muzeului de Istorie Naturală din Londra este de părere că nu este nimic în neregulă cu această idee.
„Poate fi posibilă declanșarea unui răspuns asemănător hibernării și în cazul oamenilor din prezent”, a declarat Kelly Drew din cadrul Universității din Fairbanks, Alaska. Ea explorează ideea ca strategie pentru a ajuta la tratarea diferitelor afecțiuni, inclusiv a accidentelor vascular cerebrale sau a stopurilor cardiace. „Am descoperit cum putem opri „termostatul” care scade rata metabolică și temperatura corpului. Noi considerăm că acesta este un prim pas către inducerea unei stări asemănătoare hibernării în cazul oamenilor”, a adăugat ea.