TehnoȘtiri

NAVA MARITIMĂ FĂRĂ ECHIPAJ UMAN

(c) Austal USA

O navă de transport de marfă autonomă a trecut, pentru prima dată, prin Canalul Panama. Nava fără echipaj uman, Overlord, aparținând marinei SUA, a făcut o călătorie de 4700 de mile marine (8700 de kilometri), care a inclus parcurgerea canalului dintre Oceanul Atlantic și Pacific aproape în totalitate fără asistență umană.

Purtătorul de cuvânt al Pentagonului, Josh Frey, susține faptul că nava s-a deplasat în regim autonom pe mai mult de 97% din lungimea călătoriei. Un echipaj aflat la distanță a asistat manevrarea navei doar când era necesar.

Marina SUA deține două dintre navele Overlord, cu o lungime de 59 de metri, fiind nave de transport rapid cu echipaj modificate. Acestea sunt similare catamaranelor, care pot naviga cu viteze de până la 35 de noduri (65 de kilometri pe oră), transportând marfă cu o greutate maximă de 540 de tone. Operațiunile de modificarea a navelor convenționale în cele autonome au costat mai mult de 100 de milioane de dolari, pentru fiecare navă.

Deși tehnologia de ghidare a navelor de mari dimensiuni, în acest mod, nu pare a fi o noutate, disponibilitatea autorităților canalului, de a permite trecerea navelor autonome, indică o acceptare tot mai mare a acestora de către industria navală.

Navele mai mici fără echipaj au efectuat călătorii extinse, inclusiv un model Wave Glider, cu dimensiuni similare cu cele ale unei plăci de surf, care a parcurs 14.700 de kilometri în Oceanul Pacific, în anul 2013. Cu toate acestea, călătoria navei Overlord, inclusiv tranzitul Canalului Panama, reprezintă cea mai lungă distanță parcursă de către o navă de mare dimensiune autonomă.

Navele Overlords fac parte din proiectul „Flota Fantomă a Marinei SUA”, care va suplimenta flota de nave convenționale cu cele noi fără echipaj uman, controlate de IA, prin intermediul comunicațiilor în rețea. Navele fără echipaj uman pot prelua sarcini mai puțin solicitante, cum ar fi transportul de mărfuri, detectarea și dezamorsarea minelor și monitorizarea submarinelor de război.

De asemenea, navele fără echipaj uman sunt dezvoltate și în sectorul civil, dar nu au ajuns încă la același stadiu operațional precum cele ale armatei. La începutul anilor 2000, în urma provocările curselor DARPA, tehnologia pentru mașinile autonome a avansat. În mod similar, marina SUA ar putea dezvolta tehnologia navelor fără echipaj uman.

„Aceasta este o realizare semnificativă, care demonstrează că este posibil să se efectueze astfel de călătorii cu nave autonome prin canale maritime sau operațiuni militare. Datele obținute de către aceste nave vor contribui mult la înțelegerea dificultăților și problemelor de fiabilitate ale operațiunilor autonome, pe termen lung”, a declarat Jon Downes, din cadrul Facultății de Inginerie Maritimă, Universitatea din Southampton, Marea Britanie.

„Acesta este un pas important pentru industria maritimă și crește rolul navelor fără echipaj uman, din ce în ce mai mult”, a declarat Dan Hook, din cadrul companiei de robotică marină Ocean Infinity.

Hook sugerează faptul că, în termen de cinci ani, navele de marfă fără echipaj vor efectua operațiuni comerciale.