Multe persoane sunt de părere că principalul motiv pentru care construcția de centrale nucleare este așa de costisitoare este reprezentat de proliferarea reglementărilor de siguranță.
Cu toate acestea, în prezent a fost elaborată o lucrare în cadrul căreia s-au identificat factorii care au influențat creșterea costurilor de producție. În cadrul acestei lucrări s-a demonstrat faptul că îngrijorările cu privire la siguranța acestora reprezintă doar o treime din costuri.
Analiza, efectuată de o echipă de cercetători din cadrul MIT, este remarcabil de cuprinzătoare. Lucrarea cuprinde date detaliate cu privire la construcții, centralele fiind împărțite în funcție materiale utilizate, forța de muncă și prețul de execuție a fiecăreia. De asemenea, există o evidență detaliată cu privire la reglementările de siguranță și la momentul în care acestea au fost adoptate, în cadrul fiecărei centrale. Mai mult decât atât, lucrarea a luat în calcul și cererile de brevet depuse de companiile care au proiectat reactoarele. Documentele descriu motivațiile cu privire la modificările de proiectare și problemele pe care aceste modificări au fost destinate să le soluționeze.
Totuși, există și limite în ceea ce privește acest nivel de detaliu. De exemplu, nu se poate stabili dacă bugetul alocat unui anumit număr de lucrători dintr-o anumită clădire ar trebui să fie încadrat ca făcând parte din implementarea reglementărilor de siguranță. În plus, în multe cazuri, modificările proiectului au fost efectuate din mai multe motive, deci nu au existat modificări doar pentru a spori siguranța. Cu toate acestea, colectarea acestor informații a permis echipei de cercetători să tragă concluzii foarte directe cu privire la modificarea costurilor și să construiască modele foarte detaliate care pot deduce motivele altor costuri.
Cercetătorii au început cu o analiză istorică a construcțiilor de centrale nucleare din SUA. Numerele de bază sunt sumbre. O fabrică tipică, construită după anul 1970, a depășit bugetul de construcție cu 241%. Acest procent nu a luat în considerare costurile de finanțare și întârzierile.
Mulți experți din industria nucleară consideră acest lucru ca fiind parțial un eșec în ceea ce privește standardizarea proiectelor. Există o literatură extinsă cu privire la construcția de instalații suplimentare bazate pe un singur design. Construcția după un singur design conduce la costuri mai mici, datorită producției de piese standardizate, precum și a acumulării de experiență a conducerii și a lucrătorilor în ceea ce privește procesul de construcție. De asemenea, acest tip de standardizare reprezintă o mare parte a motivației din spatele proiectării de centrale nucleare de mici dimensiuni, modulare, care urmează o linie de asamblare.
Pe ce sunt cheltuiți banii?
Oamenii de știință au analizat costul a 60 de aspecte diferite ale construcției, constatând o creștere a costului aproape în toate acestea, ceea ce sugerează că nu există o singură cauză pentru creșterea prețurilor. Cu toate acestea, cele mai mari creșteri s-au produs în cazul costurilor indirecte: inginerie, achiziții, planificare, programare, supraveghere și alți factori care nu sunt asociați direct cu procesul de construcție a centralei.
Costurile indirecte crescute au afectat aproape fiecare aspect al construcției uzinei. În ceea ce privește costurile directe, cei mai mari contribuabili au fost pur și simplu cele mai mari structuri din fabrică, cum ar fi sistemul de alimentare cu abur, generatorul cu turbină și clădirea de izolare.
Unele dintre costurile sunt destul de complicate. De exemplu, multe reactoare au trecut la un design care a permis o răcire pasivă mai bună, ceea ce face instalația mai sigură în caz de defecțiune hardware. Pentru a face acest lucru, a fost nevoie de separarea vasului reactorului de pereții clădirii de izolare. La rândul său, acest lucru a permis utilizarea oțelului de calitate inferioară (care a scăzut prețul), dar într-o cantitate mai mare (lucru care a modificat din nou costurile). De asemenea, toate acestea au schimbat procesul de construcție, care a condus la modificarea timpilor de lucru.
Reglementările
Întrucât mulți dintre cercetătorii implicați în lucrare se află în cadrul Departamentului de Inginerie Nucleară de la MIT, aceștia sunt capabili să coreleze schimbările de cost cu motivații specifice și să verifice aceste conexiuni uitându-se la brevete și articole de jurnal care descriu ideile care determină aceste schimbări.
Unii dintre factorii care au condus la creșterea costurilor sunt cu siguranță cei legați de reglementări. De exemplu, după accidentul din Three Mile Island autoritățile de reglementare „au solicitat o documentare sporită a practicilor de construcție conforme cu siguranța, determinând companiile să dezvolte programe de asigurare a calității, pentru a gestiona utilizarea corectă și testarea echipamentelor legate de siguranță și a materialului nuclear”. Punerea în aplicare a acestor programe și asigurarea documentației a adăugat costuri proiectelor.
Acestea nu au fost singurele costuri. Autorii lucrării au citat un sondaj care a indicat faptul că aproximativ un sfert din timpul de muncă neproductiv se datora faptului că muncitorii așteptau să fie disponibile fie instrumente, fie materiale. În multe alte cazuri, procedurile de construcție au fost modificate în mijlocul construcției, conducând la confuzie și întârzieri. În cele din urmă, a existat o scădere generală a performanței din cauza factorilor menționați anterior. În concluzie, problemele care au redus eficiența de construcție au contribuit cu aproape 70% la creșterea costurilor.
În schimb, cheltuielile legate de cercetare și dezvoltare, care au inclus atât modificări de reglementare, cât și lucruri precum identificarea unor materiale sau modele mai bune, au reprezentat cealaltă treime din creșteri. Așadar, în timp ce reglementările de siguranță au adăugat costuri suplimentare, acestea erau departe de a fi factorul principal.
Concluzia este că, în prezent, nu există soluții cu privire la modul de eficientizare a construcției de centrale nucleare. Până când se vor găsi soluții în ceea ce privește construcția de centrale mai eficiente, industria de producere a energiei nucleare va fi depășită de cea a energiilor regenerabile și a combustibililor fosili.