TehnoȘtiri

LANSAREA EȘUATĂ A RACHETEI COMPANIEI ARIANESPACE

(c) Arianespace

Racheta Vega, produsă de către compania Arianespace, a eșuat după ce a ajuns în spațiu, conducând astfel la pierderea a doi sateliți de observare, care aparțin Franței, respectiv Spaniei. Acesta este cel de-al doilea eșec al rachetei Vega din ultimii doi ani. Precedent acestora, racheta deținea un record de 6 ani de funcționare, fără nici un fel de incident.

Vega este proiectată pentru a transporta sateliți relativ mici, aceasta transportând greutăți totale de aproximativ 1.000 de kilograme, deși poate transporta și obiecte mai grele pe orbitele inferioare. Călătoria în spațiu se efectuează cu ajutorul unui sistem ce cuprinde trei etape de desprindere ale rachetei. Odată ajunsă în spațiu, o rachetă alimentată cu combustibil lichid poate efectua mai multe etape de propulsie, care pot tranporta sarcina utilă pe orbita specifică.

Vega începuse cu un record de lansare impecabil, aceasta având o medie de aproximativ două lansări pe an, în primii șase ani de serviciu, înainte ca un eșec al unui propulsor să provoace prima pierdere în anul 2019. După investigația acestui eșec, racheta a reintrat în funcțiune în anul 2020 cu o lansare de succes.

Zborul de pe data de 16 noiembrie a început impecabil, transportând sateliții spre nord, peste Atlantic, către o orbită polară. De acolo, racheta, aflată în etapa superioară, trebuia să preia controlul pentru a trimite cei doi sateliți pe orbite separate. SEOSAT-Ingenio, satelitul dezvoltat de Spania, conținea o cameră color cu câmp larg de vizualizare. Cel de-al doilea era un satelit francez numit TARANIS, care a fost conceput pentru a colecta date cu privire la unele dintre evenimentele extreme care au loc în timpul furtunilor.

După ce a atins o altitudine de peste 200 km, racheta a suferit o defecțiune la sistemul de alimentare combustibil lichid. Deși cauza nu a fost pe deplin clară la momentul respectiv, CEO-ul Arianespace, Stéphane Israël, a declarat faptul că „racheta nu se mai deplasa cu viteza nominală”. Acest lucru a făcut ca treapta superioară și sateliții să devieze de la traiectoria planificată, iar Arianespace a pierdut controlul rachetei la scurt timp după aceea. Nava spațială s-a întors pe Pământ în vecinătatea zonei nelocuite în care era planificată aterizarea acesteia.

Eșecul s-a produs într-o etapă a lansării în care Arianespace este capabilă să obțină date detaliate cu privire la telemetrie, din cadrul stațiilor de urmărire din America de Nord. Dacă eșecul s-ar fi produs odată ce racheta ar fi fost deasupra polului, compania ar fi trebuit să aștepte ca racheta și sarcina utilă să ajungă în raza de acțiune a unei stații de urmărire australiene, înainte de a putea fi colectate alte informații.

Ancheta inițială a companiei s-a concentrat pe motorul destinat etapei a patra, alimentat cu lichid, în special pe „o problemă legată de integrarea sistemului de activare a duzei AVUM în etapa a patra”, care a fost „cauza cea mai probabilă a pierderii controlului”. Arianespace a numit deja un oficial al Agenției Spațiale Europene care va conduce ancheta cu privire la eșec, și va fi concentrată asupra motivului pentru care problema nu a fost surprinsă și corectată înainte de lansare.