TehnoȘtiri

RITUALUL DE ÎMPERECHERE AGRESIV AL UNOR PĂIANJENI

(c) Ondrej Michalek

„Ritualul de împerechere al unor păianjeni poate dura și câteva ore, dar există unele specii care preferă o tactică mai agresivă”, a declarat Lenka Sentenská din cadrul Universității din Toronto Scarborough, Canada.

Păianjenii crab, un grup care conține peste 600 de specii, se găsesc pe scară largă în Europa, Asia și Africa.

În luna aprilie 2019, în timp ce lucra în cadrul Universității Masaryk din Republica Cehă, Sentenská studia comportamentul unei specii numite Thanatus fabricii care este originară din Israel. Aceasta a observat faptul că masculii se comportau ciudat în timpul împerecherii, dar acțiunea a fost atât de rapidă încât a fost dificil de observat, așa că ea și colegii acesteia au adunat o serie de păianjeni din deșertul Negev pentru o analiză mai detaliată.

Înregistrările slow-motion au oferit un punct de vedere mai clar asupra modului de reproducere al acestor păianjeni.

„Masculul era agresiv cu femela, fiind mai degrabă un atac decât un ritual de împerechere”, a declarat aceasta. În funcție de dimensiunile femelei, păianjenul mascul mușca partenera de câteva ori.

În majoritatea cazurilor, acest asalt părea să sperie femela, care rămânea imobilizată. În acel moment, masculul începea să formeze câteva fire de mătase cu care lega picioarele partenerei. Bărbatul copula apoi femela timp de aproximativ 19 minute, înainte de a pleca.

Comportamentul de împerechere este sălbatic, dar poate fi cel mai bun mod în urma căruia masculii pot supraviețui. Echipa a observat că unii masculi au fost mâncați de femelele mai mari, înainte ca aceștia să le muște.

Chiar și atunci când sunt legate în mătase, femelele pot deține controlul. Sentenská a declarat faptul că nu durează mult ca femelele să se elibereze. „Câteva smucituri din partea femelei sunt de ajuns pentru ca aceasta să se elibereze din mătase.”

Sentenská speculează că mătasea poate conține un compus chimic care conduce la stabilirea unei compatibilități. Femela poate decide dacă masculul este potrivit sau nu în funcție de acest compus.

„La prima vedere se poate spune că femela nu are de ales, dar adevărul este altul”, a declarat Sentenská.