TehnoȘtiri

BUGETUL EUROPEAN PENTRU CERCETARE A FOST MĂRIT

(c) DILIFF/CREATIVE COMMONS ATTRIBUTION-SHARE ALIKE 3.0 UNPORTED

Pe data de 10 noiembrie 2020, Parlamentul European a obținut o creștere neașteptată a bugetului proiectului Horizon Europe de 4 miliarde de euro. Acesta este următorul program de finanțare a cercetărilor din cadrul Uniunii Europene.

Bugetul final de 85 miliarde de euro este cu 1,5 miliarde de euro mai mare decât cel propus pentru inițial de Comisia Europeană, în anul 2018, însă 5 miliarde de euro sunt rezervate cercetării aplicate și sprijinului companiilor mici de tehnologie, din cadrul unui fond de recuperare postpandemică. Bugetul rămas este puțin mai mare decât cel al programului actual, Horizon 2020, dar agențiilor europene le este alocată o parte mai mică în primii ani ai acestui buget, care este calculat pe o perioadă de 7 ani. Asta înseamnă că organele științifice de bază, precum Consiliul European pentru Cercetare (ERC), ar putea avea un buget mai mic în anul 2021 decât în anul 2020. Acest lucru depinde de negocierile ulterioare privind defalcarea bugetului, care vor avea loc în următoarele săptămâni.

Având în vedere această situație, sporul de 4 miliarde de euro ar trebui să revină ERC și programului Marie Skłodowska-Curie, a declarat Kurt Deketelaere, secretar general din cadrul Ligii Universităților Europene de Cercetare, care este de părere că suma este foarte mică. Împreună cu alți susținători ai învățământului superior, Kurt au solicitat un buget pentru cercetare de 160 miliarde de euro, în timp ce Parlamentul a propus un buget de 120 miliarde de euro. „Este foarte deranjant să vezi cum mulți oameni prezintă acum acest lucru ca pe un fel de victorie”, a adăugat el.

În mod tradițional, bugetele UE sunt decise prin acordul unanim al liderilor naționali din cadrul Consiliului European. În luna iulie 2020, aceștia au încheiat un acord în valoare de 1,8 trilioane de euro, din care proiectului Horizon Europe ar beneficia de 81 de miliarde de euro între anii 2021–2027, aceasta fiind o lovitură pentru cercetători. Totuși, pentru prima dată, Parlamentul a blocat bugetul și a forțat statele membre să negocieze.

Christian Ehler, unul dintre negociatorii Parlamentului pentru Horizon Europe, a declarat faptul că viitoarele discuții privind defalcarea bugetului trebuie să se încheie rapid pentru ca programul să înceapă la timp. Deși nu exclude o scădere a finanțării pentru anul 2021, acesta a declarat faptul că ERC poate spera la o „creștere moderată” pe parcursul celor 7 ani. Cu toate acestea, cercetătorii „nu vor obține bugetul pe care l-au cerut”. În urma negocierilor se vor decide și regulile de participare pentru țările din afara UE.

Banii suplimentari vor proveni din amenzi antitrust și angajamente bugetare neutilizate, care ar fi deduse în mod normal din contribuțiile naționale. Deketelaere consideră că nu se pot baza pe aceste surse și afirmă că există un indiciu cu privire la refuzul guvernelor de a finanța cercetările. „Amazon va contribui la bugetul Horizon Europe!” Comisia a lansat o anchetă asupra practicilor comerciale ale firmei. În ultimii ani, Uniunea Europeană a amendat compania Google cu mai mult de 8 miliarde de euro.

Un posibil obstacol în calea finalizării acordului Parlamentului vine de la prim-ministrul maghiar Viktor Orbán, care a amenințat că va vota împotriva bugetului UE. El nu contestă sumele bugetare convenite, dar un veto ar întârzia totul și ar impune un buget provizoriu pentru anul 2021, pe baza cheltuielilor din anul 2020. Ungaria a mai avut confruntări în trecut cu Uniunea Europeană, din cauza legii cu privire la învățământul superior din anul 2017.