TehnoȘtiri

CUM POȚI OBSERVA STAȚIA SPAȚIALĂ INTERNAȚIONALĂ?

Stația Spațială Internațională (ISS) reprezintă cel mai mare satelit artificial al Pământului. De asemenea, aceasta reflectă puternic lumina Soarelui, fiind cel mai strălucitor obiect de pe cerul planetei, după Soare și Lună. Identificarea ISS, cu ochiul liber, este una dintre cele mai distractive și satisfăcătoare activități de observare a stelelor.

ISS orbitează cu o viteză de aproximativ 28.000 km/h (comparativ cu avioanele comerciale, care zboară cu o viteză de aproximativ 900 km/h), astfel aceasta înconjoară Pământului o dată la 90 de minute și este vizibilă pe cer, timp de cel mult șase minute.

ISS poate fi observată de câteva ori pe lună, în funcție de traiectoria orbitei acesteia și de perioada anului. În timpul verii, în emisfera nordică, ISS reflectă suficientă lumină solară pentru a o face vizibilă în orice moment al nopții. În restul anului, ISS este vizibilă doar la răsăritul sau apusul Soarelui.

Pentru a observa ISS, trebuie să căutați un punct alb strălucitor, care se deplasează rapid pe cer. Intensitatea luminii este constantă, deci, dacă este întreruptă sau are culoarea roșu, acesta este un avion.

Pentru a afla momentul în care ISS va fi vizibilă în zona dumneavoastră, introduceți locația pe site-ul web „Spot the Station” al NASA (spotthestation.nasa.gov). Astfel, veți afla momentul exact în care puteți observa ISS și în ce direcție să priviți. De asemenea, vă puteți înscrie pe site-ul NASA pentru a primi alerte asupra vizibilității ISS, cu aproximativ 12 ore înainte de fiecare ocazie de observare. Dacă locuiți într-o zonă cu multe clădiri, căutați zone în care cerul are un unghi de observare cât mai mare, de cel puțin 40°.