TehnoȘtiri

CREȘTEREA NIVELULUI DE POLENIZARE

Este posibil să antrenezi albinele să prefere mirosul anumitor flori AFPhoto / Alamy

Este posibil să antrenezi albinele pentru a prefera doar anumite flori. Hrănirea acestora cu mâncare ce prezintă parfumul de floarea-soarelui, le face mai susceptibile de a vizita floarea-soarelui, sporind producția de semințe cu până la 60%.

Multe culturi necesită polenizarea insectelor. În unele părți ale lumii, stupii sunt transportați în mod constant de la o fermă la alta, pentru a maximiza nivelurile de polenizare în timpul perioadelor scurte de înflorire. Când stupii sunt mutați, albinele au nevoie de un anumit timp pentru a începe să cerceteze noua cultură din jurul lor.

Walter Farina din cadrul Universității din Buenos Aires, Argentina, a declarat faptul că „prin condiționarea albinelor în interiorul stupilor, este posibil să se reducă timpul necesar pentru a începe să se hrănească într-un mediu înconjurător nou”.

Echipa sa a arătat anterior faptul că albinele melifere își amintesc de mirosurile alimentelor schimbate în colonii. Pentru a observa dacă aceste amintiri pot fi exploatate pentru a le influența comportamentul acestora, cercetătorii au dezvoltat mai întâi o versiune simplificată a mirosului de floarea-soarelui, care conține doar câteva substanțe chimice importante. Apoi, au introdus în interiorul anumitor stupi o soluție de zahăr cu acest miros, pentru a instrui albinele să asocieze acest miros cu o recompensă.

Când acești stupi au fost mutați în apropierea unui câmp de floarea-soarelui, furajerii din stupi au început să facă dansuri care direcționau alte albine către câmpul de floarea-soarelui, iar în decurs de o oră și doar la câteva ore mai târziu, 84% din dansuri direcționau majoritatea albinelor către floarea-soarelui.

În schimb, în ​​cazul stupilor cărora li s-a administrat o soluție de zahăr fără miros de floarea-soarelui, a fost nevoie de 5 ore ca dansul să direcționeze albinele către floarea-soarelui.

Cercetătorii au pus și pulbere colorată inofensivă la intrarea în stupi, astfel încât albinele care ies să fie marcate. Apoi au observat albinele care au vizitat floarea-soarelui și le-au verificat culoarea. Acest lucru a confirmat faptul că mai multe albine din stupii care au primit soluția de zahăr parfumată vizitează floarea-soarelui.

În cele din urmă, echipa a demonstrat faptul că producția semințelor per hectar a crescut între 30-60% în loturile polenizate de stupi hrăniți cu alimente parfumate cu esență de floarea-soarelui,  comparativ cu stupii care nu au fost hrăniți sau cărora li s-au administrat soluția de zahăr fără parfum.

Farina consideră că ar fi practic ca fermierii comerciali să utilizeze această abordare pentru a crește nivelurile de polenizare. În prezent, echipa dezvoltă mirosuri simplificate pentru migdale, pere și măr, a menționat acesta.

La nivel global a existat o scădere a numărului de insecte sălbatice polenizatoare. De asemenea, au existat pierderi la nivelul stupilor comerciali.