Contactul vizual scurt al pisicilor poate explica de ce unii copii cu autism dezvoltă relații mai puternice cu pisicile decât cu câinii.
„Privirea mai puțin neplăcută a pisicilor, în comparație cu privirile lungi ale câinilor, s-ar putea potrivi mai bine cu nevoile sociale ale copiilor autiști”, a declarat Marine Grandgeorge din cadrul Universității din Rennes, Franța.
„Pisicile nu privesc fix, dar tind să privească în altă parte, după scurte momente de contact vizual, și este posibil ca acest lucru să fie mai confortabil pentru persoanele cu autism”, spune ea.
„Cercetările anterioare, bazate pe chestionare cu părinții, au arătat că copiii cu autism dezvoltă relații strânse cu animalele de companie, fiind mai atrași de pisici”, spune Grandgeorge.
Ea și colegii săi au vizitat 42 de case din vestul Franței și au observat comportamentul a 23 de băieți cu autism și 19 băieți și fete fără probleme de sănătate, toți cu vârsta cuprinsă între 6 și 12 ani, care aveau fie o pisică, fie un câine.
Analizând videoclipurile realizate în timpul acestor vizite, cercetătorii au descoperit că respectivii copii fără autism tindeau să aibă un contact vizual mai îndelungat cu animalele lor de companie, în comparație cu cei cu autism, spune ea.
De asemenea, au observat că în cazul câinilor, precum și în cel al copiilor care nu sunt autiști, au avut tendința de a menține contactul vizual timp de cel puțin o secundă, spune. Pisicile, precum și copiii autiști, au avut tendința de a menține contactul vizual pe o perioadă de timp mult mai scurtă.
„Există această convingere că acești copii cu autism nu își doresc un contact social cu oamenii, dar poate că nu vor ca oamenii să insiste asupra creării unei conexiuni prin priviri lungi, pentru că se simte prea neplăcut”, a declarat Martine Hausberger, din cadrul Centrului Național Francez pentru Cercetare Științifică, care a facut parte din studiul respectiv.
„Pisicile realizează un contact vizual scurt, privesc în altă parte, apoi aruncă iar o privire scurtă, și am observat că respectivii copii caută în mod activ atenția pisicii. Acest lucru ar putea stimula și dezvolta abilități sociale, care lipsesc din comportamentul persoanele cu autism.”
Descoperirile sunt oarecum surprinzătoare pentru James Cusack, CEO-ul Autistica, o organizației de caritate din Marea Britanie. „Mulți dintre adulții cu autism din organizația noastră preferă de fapt câinii!”, spune Cusack, care este el însuși autist. „Dar persoanele cu autism sunt extrem de diverse, așa că este normal să existe atât oameni iubitori de câini, cât și oameni iubitori de pisici în populația cu autism.”
„Chiar și așa, natura gregară a câinilor ar putea părea intimidantă pentru unii copii autiști și i-ar putea percepe ca fiind imprevizibili”, spune el.
„Este important faptul că prezența unui animal de companie în casă poate fi foarte pozitivă pentru bunăstarea copiilor autiști”, a declarat Cusack.