O nouă tehnică ar putea ajuta la detectarea microparticulelor de plastic din țesuturile și organele umane, permițând cercetătorilor să studiezee impactul pe care poluarea cu materiale plastice o are asupra mediului și a sănătății noastre.
În anul 2019, Rolf Halden și colegii săi din cadrul Universității de Stat din Arizona, au descoperit molecule din materiale plastice, în probe de ficat uman și țesut adipos. Ei au cercetat dacă ar putea detecta microparticulele de plastie, de mărimi mai mari,, precum și dacă acestea ar putea ajunge în țesuturile umane.
Cercetătorii au colectat 47 de probe de țesut uman, din plămâni, ficat, splină și rinichi, le-au amestecat cu microparticule de plastic diferite și au combinat amestecul cu substanțe chimice. Apoi au testat dacă pot detecta și cuantifica fragmentele de microparticule de plastic, din probe, folosind metode spectroscopice.
Ei au descoperit că e posibil să se identifice zeci de tipuri de materiale din plastic, inclusiv policarbonat, polietilen tereftalat, polietilenă și bisfenol A.
„Suntem literalmente înconjurați de materiale plastice, de-a lungul vieții noastre de zi cu zi. Acum suntem în măsura de a putea defini mai bine poluarea cu materiale plastice, în corpul uman.” spune Halden.
„Dacă, unde și în ce măsură se acumulează fragmente de materiale plastice, în diferite țesuturi și organe umane, este încă obiectivul principal al cercetării în curs de desfășurare.”
De asemenea, Halden și colegii săi au dezvoltat un instrument online pentru a permite cercetătorilor să-și standardizeze măsurătorile microparticulelor deplastic din țesuturile umane, transformând informațiile despre numărul de particule de plastic, în unități de masă și suprafață. Cercetările lor au fost prezentate la întâlnirea virtuală „American Chemical Society”.
„În prezent, nu există o metodă analitică ideală pentru cuantificarea particulelor microplastice din țesuturile umane”, spune Dick Vethaak, din cadrul Centrului de Cercetare Deltares, Olanda.
Vethaak susține că, dacă noua metodă ar putea fi utilizată pentru ecranarea țesuturilor umane, pentru a identifica prezența microparticulelor de plastic, va fi important să se asigure și faptul că se poate exclude contaminarea eșantioanelor, un exemplu fiind particulele de plastic din aer.
Stephanie Wright, din cadrul Colegiului Imperial din Londra, spune că există dovezi, din studiile efectuate pe animale, privind faptul că microplasticele pot provoca deteriorări ale organismului. Dar, încă nu este clar dacă microparticulelele de plastic și-ar putea croi un drum în organele umane. Wright spune că marea întrebare pentru cercetările viitoare va fi dacă micropparticulelele de plastic vor avea un impact asupra sănătății umane.