TehnoȘtiri

CUM ÎȚI MENȚII CORPUL SĂNĂTOS?

© Joe Waldron

Stabilirea unei rutine zilnice poate reduce stresul, poate ușura anxietatea și vă poate ajuta să aveți un somn mai liniștit.

Viața noastră a fost întreruptă de situația provocată de apariția COVID-19, ceea ce a condus la o creștere puternică a anxietății și a problemelor de sănătate mintală.

Un studiu recent, realizat de către cercetătorii din cadrul Universității Essex, a furnizat câteva aspecte.

Echipa a folosit date colectate de la aproape 12.000 de persoane cărora li s-au adresat, pe o perioadă de mai multe luni, întrebări despre sănătatea lor mentală. Au descoperit că aproape un sfert dintre respondenți au raportat că au avut cel puțin o problemă de sănătate mintală în timpul pandemiei.

După cum au precizat: „Scara acestei deteriorări a sănătății mintale este de o magnitudine imensă, spre deosebire de orice am întâlnit până acum”.

O modalitate de a face față provocărilor pandemiei este de a-ți organiza un program benefic.

Tentația, atunci când sunteți stresați, este să porniți televizorul și să mâncați. Conform unui sondaj realizat de către Universitatea King din Londra, s-a constatat că aproape jumătate dintre oamenii care au stat în carantină, în timpul restricțiilor, au procedat în acest fel. Deși, pe moment, acest lucru vă aduce satisfacție, pe termen lung nu vă va aduce niciun beneficiu.

Când vine vorba despre somn, este esențial să stabiliți o rutină, de aceea trebuie să vă asigurați că vă odihniți suficient și să faceți din asta o prioritate. Ar trebui să începeți setând o „fereastră de somn”, perioada în care intenționați să dormiți și să încercați să vă respectați acest program, șapte zile pe săptămână.

Studiul sugerează că somnul de calitate trebuie să fie setat înainte de ora 23:00 și să dureze până la ora 07:00 dimineața. Primul lucru pe care trebuie să îl faceți dimineața, când vă treziți, este să dați perdelele la o parte și să primiți o doză bună de lumină. Acest lucru este important pentru resetarea ceasului intern al corpului, dar, mai ales, pentru a acumula suficientă energie pentru a vă menține în forma pe parcursul următoarelor șaisprezece ore.

După acestea, cercetătorii sugerează că este benefic să faceți câteva exerciții de rezistență, cum ar fi genuflexiuni și flotări. Exercițiile de rezistență construiesc și păstrează mușchiul, lucru care este deosebit de important pe măsură ce îmbătrânim.

Studiile sugerează că după vârsta de 30 de ani, persoanele care nu fac exerciții fizice își pierd până la 5% din masa musculară, în fiecare deceniu. Pe lângă faptul că vă asigurați că arătați bine pe plajă, s-a dovedit că exersarea corpului cu numeroase exerciții este un mod eficient de îmbunătățire a calității somnului.

Alte obiceiuri pe care le puteți încerca sunt: plimbările matinale (pentru a obținerea o doză și mai mare de lumină naturală a soarelui), mâncarea cinei înainte de ora 20:00.

Adăugând câteva astfel de obiceiuri în programul obișnuit, corpul dumneavoastră va rămâne fericit, ceea ce ajută la reducerea stresului în aceste momente grele din timpul pandemiei.