TehnoȘtiri

GRIPA PORCINĂ

Oamenii de știință spun că există o nouă tulpină de gripă porcină în China, care ar putea deveni o pandemie.

Într-un articol publicat în revista Academia de Științe a Statelor Unite ale Americii, în data de 29 iunie 2020, oamenii de știință chinezi au avertizat că există o nouă tulpină de gripă, numită „G4 EA H1N1”, ce are „toate semnele esențiale unui virus pandemic”.

„Controlul virusurilor de tip G4 EA H1N1, predominante la porci, și monitorizarea atentă a populației umane, în special a lucrătorilor din industria porcină, ar trebui să fie puse în aplicare de urgență”, se sugerează în articolul de cercetare.

Această nouă gripă porcină este similară cu cea din 2009, care s-a soldat cu un număr relativ mare de decese. Ambele tulpini de gripă au același genotip G4 care, spun cercetătorii, indică faptul că această nouă gripă porcină ar putea fi periculoasă, în special pentru persoanele sub 65 de ani.

Oamenii devin susceptibili la gripa porcină atunci când intră în contact cu porcii, despre care autorii articolului spun că sunt „gazde intermediare pentru generarea virusului pandemic”.

Cercetătorii au descoperit deja că 10,4% dintre lucrătorii de la fermele de porci au fost testați și găsiți pozitivi pentru virusul G4 EA H1N1. Datele arată că participanții, în vârstă de 18-35 de ani, au avut o rată seropozitivă de 20,5% (9 din 44). Oamenii de știință spun că acest lucru indică faptul că „virusul G4 EA H1N1 a dobândit o rată de infectare umană crescută”. Acel indicator de infecțiozitate duce la concluzia că există o șansă mai mare de adaptare a virusului la om, ceea ce „ridică îngrijorări pentru generarea posibilă a virusurilor pandemice”.

Profesorul Kin-Chow Chang, care lucrează în cadrul Universității Nottingham din Marea Britanică, a declarat pentru compania de televiziune BBC că ,,acest nou virus nu trebuie ignorat”.

„În acest moment, suntem distrași de coronavirus și, pe bună dreptate, avem motive”, a adăugat el. „Dar nu trebuie să pierdem din vedere noile virusuri potențial pandemice”, continuă el.

Un purtător de cuvânt al Organizației Mondiale a Sănătății a declarat că ,,analizează rezultatele articolului de cercetare”.

„Este cunoscut faptul că virusul gripei porcine eurasiatice, asemănător cu gripa porcină, circulă în Asia, fiind capabil să infecteze oamenii, în mod sporadic”, a spus purtătorul de cuvânt al OMS. „De două ori pe an, în timpul ședințelor care au drept temă realizarea vaccinului împotriva gripei, toate informațiile despre virusuri sunt revizuite, fiind discutată nevoia de noi virusuri pentru vaccinul candidat. Vom citi cu atenție lucrarea pentru a înțelege ce este nou.”

Experții spun că undeva între 700 de milioane și 1,4 miliarde de persoane au fost infectate de această gripă, în timpul pandemiei din 2009. Centrele pentru Controlul și Prevenirea Bolilor estimează că între 151.700 – 575.400 de persoane au murit din cauza H1N1, în întreaga lume. Oamenii de știință cred că 80% dintre cei care au murit, erau persoane cu vârste sub 65 de ani.

Acum, vaccinurile gripale administrate sezonier ne protejează împotriva tulpinii gripei porcine H1N1 din 2009, potrivit CDC. Cu toate acestea, influența antigripală nu oferă protecție împotriva noii tulpini, deși BBC raportează că ar putea fi adaptată la nevoie.