Pupila reprezintă golul din iris care permite luminii să ajungă până la retină. Mușchii irisului variază dimensiunea pupilei, modificând cantitatea de lumină care trece prin ea. Pupilele noastre sunt circulare datorită mușchilor care sunt aranjați într-un inel, care se contractă uniform spre centru. Astfel, noi putem percepe tot câmpul vizual, însă pupilele circulare nu sunt în măsură să se contracte la fel de bine ca alte pupile cu forme diferite.
Animalele care vânează sau sunt vânate noaptea au nevoie de ochi mari, sensibili, care, dacă nu ar fi așa, ar fi copleșiți de lumina strălucitoare a zilei, așa că au evoluat cu un set suplimentar de mușchi, pentru a trage pupila într-o formă de fantă îngustă pe timpul zilei.
Un studiu realizat în anul 2015 în cadrul Universității din California, Berkeley, a demonstrat că alegerea evolutivă dintre pupilele cu fante verticale și pupilele cu fante orizontale este dată de diferența dintre prădător și pradă. Animalele prădătoare care prezintă pupile cu fante verticale, precum pisicile și șerpii, pot menține o concentrare accentuată pe câmpul vizual orizontal și pot evalua, mai clar, distanța față de prada lor.
Pe de altă parte, pupilele cu fante orizontale „sacrifică” claritatea imaginii la marginea stângă și din dreapta, în schimbul unei viziuni periferice mai largi. Acest lucru oferindu-le animalelor de pradă, precum caii și oile, o șansă mai bună de a observa prădătorii.
Unele animale au dezvoltat forme și mai elaborate. Sepiile au o pupilă în formă de „W”, care ajută la echilibrarea luminii strălucitoare de sus, cu nivelurile mai întunecate de jos. Unele gecko au pupile care se contractă și seamănă cu un șir vertical de perle. Este posibil să fi evoluat pentru a le permite să estimeze distanța, chiar și fără a concentra ambii ochi în aceeași direcție, comparând estomparea la diferite deschideri ale pupilei.